Chiar dacă a fost vară, meciurile preliminare ale echipelor româneşti au avut audienţe record. Partidele difuzate pe Pro TV, Antena 1 şi TVR au înregistrat audienţe de milioane de telespectatori. Digi Sport a avut ratinguri importante chiar dacă a fost lansat în iulie. Meciurile de calificare a echipelor româneşti în Champions League şi în Europa League au avut audienţe influenţate de posturile pe care au fost difuzate. În capul listei sunt meciurile transmise de Pro TV. Partida dintre FC Timişoara şi Şahtior Donetsk a fost cea mai urmărită între cele de calificare în cupele europene cu o medie de 1,5 milioane de telespectatori pe minut.
Turul Steaua Bucureşt-Motherwell, al doilea clasat între cele mai urmărite meciuri de calificare, a avut 1,47 milioane de privitori. Returul Motherwell-Steaua (Pro TV) a fost urmărit de 1,43 milioane de telespectatori pe minut. Deşi Motherwell este o echipă, cum se spune, de „mână a doua“, forţa Pro TV a reuşit să atragă cele mai bune audienţe. În timpul celor trei partide difuzate de Pro TV, au fost difuzate 155 de inserţii publicitare, iar concurentul său, Antena 1, a avut 146.
DigiSport intră în forţă
Şi partida Steaua-Ujpest transmisă pe Antena 1 a avut o audienţă consistentă de 1,4 milioane de telespectatori (12,53%). Returul Ujpest-Steaua, care a fost meciul de lansare al postului Digi Sport, a avut în medie 327.000 de privitori, o audienţă bună pentru un post abia inaugurat, care nu are o acoperire totală la nivel urban. DigiSport este difuzat doar în reţeaua de cablu RCS&RDS şi pe platforma DTH, Digi TV.
Pe extensia DigiSport+ au fost transmise partidele AEK Atena-FC Vaslui şi FK Sarajevo-CFR Cluj. Cele două meciuri au avut audienţe reduse, 46.000 de telespectatori pe minut, respectiv 62.000 în mediul urban. Postul operatorului de cablu a intrat în forţă pe segmentul