Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Jumătate din contribuabili au dat cu flit impozitului pe venit

Publicat in Adevarul, luni 6 iulie 2009 ·

Finanţele vor să-i aducă pe rău-platnici la ghişee cu amenzi între 500 şi 1.000 de lei. Încasările DGFP Hunedoara înregistrează cele mai mici valori din ultimele 48 de luni. Peste 21.800 de hunedoreni erau obligaţi să-şi declare veniturile până în data de 15 mai. Este vorba de veniturile obţinute pe lângă salarii. Deşi a trecut mai bine de o lună şi jumătate de la termenul limită, mai mult de jumătate dintre hunedoreni nu au venit la Administraţia Financiară pentru a depune declaraţiile.

Cele mai mici încasări

Potrivit directorului adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara, Daniela Inişconi, în data de 15 mai, la închiderea programului, doar 10.800 de hunedoreni se achitaseră de taxa ce le revenea. Numărul loc a crescut între timp, dar procentul rău-platnicilor rămâne extrem de mare, depăşind 45 la sută din totalul contribuabililor. La o evaluare sumară, „deficitul” prelevărilor la buget în judeţul Hunedoara, pe linia impozitului pe venit, se ridică în clipa de faţă la peste 160 de milioane de lei. „Încasările Direcţiei la perioadă reprezintă un minim istoric. Este cel mai mic nivel al veniturilor cu care ne confruntăm în ultimii patru ani de zile”, a precizat Daniela Inişconi.

Pentru recuperarea creanţelor, DGFP Hunedoara a notificat deja toţi rău-platnicii. În termen de 15 zile aceştia trebuie să se conformeze la plată. Dacă după acest termen, impozitul rămâne în continuare neplătit, se va trece la impunerea din oficiu, finanţele având dreptul de a aplica şi   amenzi, care în acest caz variază de la 500 la 1.000 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 5 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 47 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°