Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama cere moralitate în lupta contra terorismului

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 noiembrie 2008 ·

Statele Unite vor închide centrul de detenţie de la Guantanamo, a declarat preşedintele ales, în primul său interviu. Sursa: Reuters

Refacerea „statutului moral“ al SUA în lume, retragerea trupelor americane din Irak şi desfiinţarea închisorii de la Guantanamo se numără printre principalele priorităţi ale preşedintelui ales Barack Obama. În primul interviu acordat în noua sa calitate, politicianul democrat, care din 20 ianuarie 2008 va deveni cel de-al 44-lea preşedinte al SUA, a mai promis că va face „tot ceea ce este necesar“ pentru stabilizarea economiei americane, relevă CBS News.

Pentru moment, Obama spune că prioritatea sa numărul unu este crearea unei echipe responsabile cu securitatea naţională, „deoarece perioadele de tranziţie sunt potenţiale prilejuri de vulnerabilitate la atacuri teroriste“. Chiar dacă preţul barilului de petrol a scăzut dramatic, la sub jumătate din valoarea sa de acum o lună, Obama insistă că asigurarea independenţei energetice a SUA este „mai importantă acum decât oricând“.

„Aceasta a fost problema noastră. Din şoc, intrăm în transă. Preţul ţiţeiului creşte, cel al gazelor creşte şi el, toată lumea intră într-o activitate febrilă. Iar apoi preţurile scad şi brusc ne comportăm ca şi cum nu a fost important, începând să facem din nou plinul la rezervoare. Şi, în consecinţă, nu progresăm niciodată. E parte a dependenţei. Aceasta trebuie tratată. Acum este momentul să o tratăm“, a spus Obama.

În multe dintre deciziile importante pe care urmează să le ia, mai ales în cele privind redresarea economică, Obama a promis că va asigura şi reprezentarea punctului de vedere al politicienilor republicani, prin cooptarea unora dintre ei în viitoarea sa administraţie.

Eforturi pentru stabilizarea Afganistanului

Pe plan extern, în afară de reluarea şi întărirea legăturilor am

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

MApN: Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informaţiile vin după imaginile filmate de localnici. Potrivit MApN, joi seara au fost identificate fragmente

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Ciolacu: Vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru / Trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice, nimic nu se poate construi atunci când este haos

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că dă asigurări că că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, dar, pentru ca

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 3 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00

Cancan acum 15 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale a

Liga 3, prima etapă din play-off și play-out | Astăzi sunt programate 22 de meciuri

Pro Sport acum 20 minute
Weekendul trecut s-a încheiat sezonul regular de Liga 3, ediția 2023-2024, s-a tras linie, am aflat ultimele șapte participante în turneele de play-off și componența grupelor de play-out. De acum debutează cele două turnee la finalul cărora vom afla

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 5 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°