Google are Google Now, Apple are Siri, iar acum Yahoo! lucrează la un asistent virtual. încă n-a anunţat nimic, dar apar primele dovezi. Proiectul nu este al companiei, ci a fost creat de altă echipă de ingineri specializată în acest domeniu. Videoclipul de prezentare trimis Yahoo! a deconspirat proiectul.
Astăzi, a apărut videoclipul în care este folosit asistentul virtual al Yahoo!, dar compania a negat că ar fi creat de către ea. Are dreptate, după cum notează TechCrunch, deoarece proiectul aparţine Robin labs, o companie a cărei activitatea cuprinde domeniile recunoaşterii vorbirii, navigării şi înţelegerea limbajului natural al oamenilor.
În spatele a ceea ce ar putea deveni asistentul virtual al Yahoo! stă o platformă creată de Robin Labs pentru astfel de proiecte „la comandă“. Anul trecut, acest startup şi-a lansat propria aplicaţie denumită Magnifis, iar acum se pare că a lucrat la una pentru Yahoo!, după cum a mărturisit Ilya Eckstein, director şi cofondator Robin Labs. Proiectul pentru Yahoo! se vrea un asistent ca Siri sau Google Now pentru tot şi toţi, să nu fie dependent de platforma mobilă.
„Ideea e că alte companii îşi pot oferi conţinutul prin această platformă către unei audienţe mai mari, iar accesarea acestuia s-ar face prin intermediul unei interfeţe activate şi controlate prin voce“, a afirmat Eckstein. Şi acesta a confirmat că e în discuţii cu Yahoo! pentru un aşa proiect, deocamdată le-a furnizat prototipul. Videoclipul care a ajuns pe Internet a „scăpat“ după ce a ajuns la „client“, dar nu e vorba încă de un contract. „Suntem la nivelul discuţiilor acum. Doar atât pot spune“, a zis Eckstein.
Yahoo! a tot cumpărat startup-uri de când Marissa Mayer a devenit director executiv, iar Robin Labs ar putea fi următorul pe listă. Cel mai scump a fost Tumblr. În mod cert, Yahoo! vrea un rival pentru Siri şi Google Now, iar