Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: EXCLUSIV Poliţistul de la Gară, împuşcat de la 30 de centimetri distanţă

Publicat in Adevarul, duminică 12 decembrie 2010 ·

Anchetatorii au stabilit că puşca care l-a ucis pe subofiţerul Costel Faur (36 de ani) s-a declanşat accidental. Cartuşul armei de vânătoare avea 15 alice, şase fiind găsite în corpul poliţistului.

Puşca de vânătoare avea patul rupt şi a fost ridicată de criminalişti. În urma expertizei balistice, specialiştii vor stabili dacă arma de calibru 12 avea defecţiuni.

„Au fost prelevate probe papilare şi biologice de la martorul audiat de subofiţer, pentru a se stabili dacă acesta a avut vreo implicare în moartea poliţistului“, a declarat Andrei Bodean, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

EXCLUSIV: Un poliţist s-a împuşcat cu o armă de vânătoare în Gara Constanţa; subofiţerul a murit

Legiştii au stabilit că puşca era poziţionată mai puţin de 30 de centimetri distanţă de poliţist. În corpul poliţistului au fost descoperite 6 alice, alte două fiind descoperite în zona omblicilui. Alte două alice au fost ridicate de la faţa locului, restul fiind probabil răspândite în corp.

Anchetatorii au explicat şi de ce focul de armă i-a fost fatal subofiţerului. „Una dintre bile i-a perforat inima, iar o altă ficatul“, a mai precizat procurorul de caz.

A încercat să ceară ajutor

Surse din cadrul anchetei spun că subofiţerul Poliţiei Transporturi a mai trăit mai puţin de două minute după accident. Anchetatorii au reconstituit scena şi au descoperit că la câteva secunde după împuşcătură, poliţistul a fugit spre uşă şi a încercat să ceară ajutor, dar s-a prăbuşit şi a murit.

Bărbatul audiat în noaptea precedentă de subofiţerul Costel Faur a fost examinat şi de medicii legişti, care au stabilit că martorul nu a fost agresat, aşa cum declaraseră iniţial câteva persoane din zona Gării, care au suţinut că a existat o altercaţie între poliţist şi martor.

Identitatea singurului martor al ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 23 minute
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

CFR Infrastructură anunţă lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa – Mangalia / Investiţia de aproximativ 1,5 miliarde de lei va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

News.ro acum 36 minute
CFR Infrastructură a anunţat lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa - Mangalia, investiţie de aproximativ 1,5 miliarde de lei care, potrivit companiei, lucrările va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

UE impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania

G4Media acum 47 minute
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi europeni pentru dpa, transmite Agerpres. Acordul a fost fin

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 2 ore
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum o ora
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 33 minute
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Tabloul de Salvator Rosa, furat de la Oxford în urmă cu 4 ani, a fost recuperat în România VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul „A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan”, de Salvator Ro

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 2 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 2 ore
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°