Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protecţia Consumatorilor Cluj a oprit de la vânzare peste 1.200 de kilograme de carne, ouă şi vin

Publicat in Adevarul, marți 10 aprilie 2012 ·

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au oprit de la vânzare peste 1.200 de kilograme de produse pascale şi au dat amenzi în valoare de 76.000 de lei în urma unui control tematic la operatorii economici de profil din judeţul Cluj.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj a făcut un control, înainte de sărbătorile pascale, la unităţi alimentare şi au găsit numeroase nereguli. Au fost verificate şi unităţile de alimentaţie publică şi cele de catering - în total, la 90 de operatori economici. Nereguli au fost găsite la 72 dintre aceştia, iar neconformităţile au constat în: nerespectarea condiţiilor de depozitare, carne congelată cu ambalaje parţial degradate, scrisul de pe etichete nu era lizibil, lipsa informaţiilor de pe etichetă (a anului recoltei şi a concentraţiei alcoolice pentru vinuri, lispa unor aditivi, lipsa afişării preţurilor, dar şi a certificatului de înregistrare la Registrul Comerţului).

CJPC a oprit temporar de la vânzare peste 1.200 de kilograme de produse în valoare de circa 25.000 de lei şi a retras de pe piaţă 200 de kilograme de produse în valoare de 3.008 de lei. Instituţia a aplicat 75 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 49 sunt amenzi în valoare de 76.000 de lei şi 26 de avertismente.

Sfaturi pentru clujeni

Comisarii CJPC îi sfătuiesc pe clujeni să aibă grijă ce carne cumpără din măcelării, magazinele alimentare şi din locuri special amenajate în pieţe, autorizate. Să se uite dacă carnea are ştampila sanitar-veterinară, iar la peşte să verifice solzii - dacă aceştia se desprind uşor şi sunt acoperiţi de un mucus urât mirositor, atunci peştele e alterat. Cât priveşte ouăle, clujenii sunt sfătuiţi să nu le cumpere dacă coaja e crăpată, murdară sau spartă. În plus, spaţiile de comercializare trebuie să fie, în permanenţă, curate şi bine întreţinute.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 3 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Trafic aerian perturbat în Europa, după anunţul controlorilor de trafic din Franţa că intră în grevă

Mediafax acum o ora
Mai multe aeroporturi din Europa sunt afectate după ce lucrătorii francezi din domeniul controlului traficului aerian anunţaseră că intră în grevă. Cel mai mare sindicat al angajaţilor din domeniul controlului traficului a renunţat la grevă, însă tr

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°