Produsul Intern Brut a crescut cu 0,5% în trimestrul I 2013 comparativ cu trimestrul IV 2012, cu 1,4% faţă de trimestrul I 2012, pe serie ajustată sezonier, şi cu 2,1%, pe serie brută. Şi, bineînţeles, că fiecare cifră are relevanţa sa. În timpul în care economia României avansa cu 0,5%, cea a principalului nostru partener comercial - Germania - creştea cu doar 0,1%, ceea ce ar trebui să-i determine pe analişti să nu mai pomenească nimic de influenţa factorilor exogeni. PIB-ul s-a majorat cu 1,4% pe serie ajustată sezonier în vreme ce economia UE a înregistrat un recul de 0,7%, ceea ce ar trebui să le sugereze noilor raportori de indicatori macroeconomici s-o lase mai moale, că nu suntem în campanie electorală. În fine, economia a urcat pe serie brută cu 2,1% ca să arate că preşedintele Băsescu e în măsură nu doar să prognozeze inflaţia la fel de bine ca BNR, ci să anticipeze şi PIB-ul calculat de INS.

Iar principala asemănare între inflaţie şi PIB  e aceea că profită deopotrivă de pe urma virării consumului spre economia subterană. La modul general, Produsul Intern Brut reprezintă suma valorii adăugate brute (VAB) realizate în principalele ramuri ale economiei, care, pentru a se transforma din PIB nominal, în PIB real, trebuie să se ajusteze cu deflatorul PIB - indicele care evidenţiază inflaţia din întreaga economie (nu doar pe aceea de la nivelul bunurilor de consum, ţintită de BNR). Cu alte cuvinte, creşterea economică poate fi impulsionată prin acumularea unei cantităţi mai mari de VAB, dar şi cu ajutorul unui deflator mai mic. Iar atunci când economia subterană creşte pentru că din ce în ce mai mulţi consumatori fug din calea taxelor şi cumpără marfă mai ieftină “la negru”, deflatorul se micşorează deoarece e mai puţin încărcat cu costuri fiscale. Asta face ca economia să avanseze, practic, pe seama scăderii colectării la buget, ceea ce dovedeşte