Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Halaicu, marchiz de Mogoşoaia

Publicat in Adevarul, luni 29 septembrie 2008 ·

Deşi firma sa înregistrează pierderi, Crin Halaicu şi-a ridicat un palat de peste un milion de euro Departe de ochii presei, fostul primar al Capitalei Crin Halaicu (56 de ani) şi-a construit un conac în Mogoşoaia. „Domeniul Halaicu” are peste un hectar.

 După ce a terminat mandatul de primar general, Crin Halaicu nu a mai intrat în calculele Partidului Naţional Liberal pentru a fi propulsat în alte funcţii publice. Nici ca om politic nu a încercat să se mai impună, retrăgându-se în afaceri. El nu a mai candidat şi nu a mai concurat pentru nicio funcţie publică. A ieşit pe uşa din dos a vieţii publice, lăsând în urma lui numeroase controverse.

Dacă înainte de preluarea mandatului nu putea fi considerat un om bogat, după expirarea acestuia a frapat prin opulenţă. Acum, în Mogoşoaia o anumită zonă îi poartă numele. Halaicu controlează firma Grupul Imobiliar Bucureşti pe care o deţine împreună cu soţia sa, Carmen, cu care s-a căsătorit pe finalul mandatului de primar general, după ce a divorţat de prima soţie.  Cu toate că fostul edil-şef are în proprietate mai multe domenii şi este un prosper om de afaceri cu un conac impunător, firma sa a încheiat anii 2005 şi 2006 cu profit zero.

„zona Crin Halaicu”

Construită pe malul lacului, în Mogoşoaia, casa lui Crin Halaicu a atras atenţia, atât prin mărimea ei, cât şi prin suprafaţa pe care o ocupă. Localnicii glumesc chiar şi spun că vila fostului primar general este mai mare decât Palatul Mogoşoaia. Agenţii imobiliari o folosesc ca reper atunci când vor să localizeze anumite loturi de teren. “Mogoşoaia pădure, între stadionul FRF şi zona Halaicu, loturi 500-700-1.000 de metri”, se arată într-un anunţ imobiliar din acest an. Preţul zonei, cu toate utilităţile trase la marginea proprietăţii este de 150 de euro metrul pătrat.

Domeniul pe care se află palatu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candidai: Cinstit, da

News.ro acum 19 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

Adevarul acum 55 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 4 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 4 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum o ora
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

NATO promite sisteme suplimentare de apărare pentru Ucraina

Mediafax acum 38 minute
Aliaţii NATO au convenit vineri să furnizeze Kievului sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg. Declaraţia secretarului general al NATO vine după o reuniune specială a miniştrilor aliaţi ai apărării cu pre

Cortegiu funerar din Mureș, fugărit de un URS venit din pădure. Nu e prima dată când animalul sălbatic dă târcoale zonei respective

Gandul acum o ora
Oamenii care participau la o înmormântare, în județul Mureş, au fost fugăriți de un urs venit din pădure. „Ultima dată a venit şi mai aproape, atunci chiar am crezut că intră peste noi”, spune un localnic. Acum, în drumul spre cimitir, un urs a ieşi

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°