A scăpat de toate moţiunile de cenzură depuse de Opoziţie, a trecut legea pensiilor, a reformei în educaţie, a salarizării bugetarilor şi a obţinut într-un timp record bugetul pe care şi l-a dorit. Se încadrează în parametrii conveniţi cu FMI şi poate spera că în ianuarie va obţine urătoarele tranşe de împrumut. A mai făcut câte zece kilometri de autostradă, a remaniat Guvernul, a rezistat protestelor sindicale.
O guvernare de succes, lucru pe care Emil Boc nu se opreşte să-l tot repete oricui are chef să-l asculte.
Cu toate astea, un om a încercat să-şi ia viaţa în Parlament, în faţa premierului. Avea o situaţie personală dificilă, i se luase din ajutorul pentru copil. Un gest disperat. Boc zice că înţelege suferinţele românilor. Nu înţelege nimic. Dacă ar fi înţeles ar fi spus măcar o singură dată că le mulţumeşte tuturor celor afectaţi de măsurile Guvernului pentru că au dat dovadă de răbdare. În multe ţări europene, un Cabinet care ar fi redus cu 25% veniturile bugetarilor nu ar fi rezistat nici două săptămâni în faţa protestelor sociale. Boc a tăiat salarii, a impozitat pensii, a redus concediul maternal, a micşorat ajutoare sociale, inclusiv cele pentru copiii autişti.
Acum se laudă cu succesele sale. Nu, meritul este al societăţii româneşti care a acceptat, ceea ce alţii mai bogaţi ca noi nu ar fi admis sub nicio formă. Măsurile de austeritate erau necesare. Succesul lui Boc ar fi fost să ia de la cei care nu aveau nevoie şi să lase la cei care depind cu adevărat de ajutorul statului. Nu este aşa. Folozofia lui Boc a fost să ia de la cei mulţi pentru a se încadra în deficitul convenit cu FMI. Dar premierul uită că nu este un guvernator trimis de FMI în România. Datoria lui este să fie în slujba propriilor cetăţeni, inclusiv a celor care nu au mai putut rezista, cum este Adrian Sobaru.
Asta nu ţine de politicile de stân
