Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei locale: Profesoară terorizată de o elevă

Publicat in Adevarul, luni 15 februarie 2010 ·

Cotidianul local Viaţa Liberă scrie astăzi despre o profesoară stresată zilnic de o elevă cu apeluri telefonice, iar ziarul Imparţial scrie despre încasările record la bugetul local în plină criză economică

Profesoară terorizată de o elevă- Viaţa Liberă Galaţi

Viaţa Liberă scrie despre o profesoară terorizată de una dintre elevele ei. Profesoara de la Grupul Şcolar „Paul Bujor" este chiar hotărâtă să facă plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor împotriva elevei care o înnebuneşte cu apelurile pe telefonul mobil. Încercările sale de a o convinge să n-o mai sune n-au niciun efect. Zice „Da, doamnă profesoară, vă promit că de azi înainte n-am să vă mai telefonez !", după care, odată ajunsă acasă, de cum pune mâna pe telefon formează numărul profesoarei, reluând „povestea" de la capăt. (autor - Ion Trif Pleşa)

Cât ne costă deputaţii gălăţeni - Monitorul de Galaţi

Din Monitorul de Galaţi aflăm cât ne costă deputaţii noştri într-un an. De aici aflăm că în 2009, cele mai mari cheltuieli le-a avut deputatul liberal Victor Paul Dobre, care a cheltuit peste 233.000 de lei noi. Victor Dobre este urmat la mică distanţă de democrat-liberal Mihail Boldea. Acesta a cheltuit 227.081 de lei, la care se adaugă fondurile destinate biroului parlamentar, care se ridică la 117.242 lei. (autor - Mihaela Kanti)

Paradoxul crizei: Încasări mai mari la bugetul local anul trecut, faţă de 2008 - Imparţial

Din cotidianul Imparţial aflăm că în plină criză financiar-economică, încasările către bugetul local sunt mai mari decât în anii trecuţi. Deşi poate să pară greu de crezut, anul trecut sumele atrase la bugetul local al municipiului Galaţi, în plină criză economică, au fost mai mari faţă de 2008. Potrivit declaraţiilor viceprimarului municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, în 2009 au fost colectate în plus 24,5 milioane de lei. "În 2009,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum o ora
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum o ora
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

PUSL: Cristian Popescu PIEDONE este un om pentru care dialogul este esențial

Gandul acum 41 minute
Partidul Umanist Social Liberal face câteva precizări pentru a pune capăt oricăror speculații pe unele teme aduse constant în discuție în spațiul public. ​Președintele executiv al PUSL, Cristian Popescu Piedone, este un om pentru care dialogul este

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

A distrus mareșalul Antonescu Masoneria? Informații noi despre atitudinea anti-masonică în cel mai recent număr Evenimentul Istoric

Capital acum 3 ore
Lună de lună, revista Evenimentul Istoric oferă cititorilor săi documente autentice, studii și interviuri exclusive, abordând teme captivante din istoria recentă, atât națională, cât și internațională. În numărul său cel mai recent, revista prezintă

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°