Am toată admiraţia pentru premierul Emil Boc care, de câteva luni, rezistă eroic la atacurile generalilor supăraţi că sunt pe cale să piardă o parte din pensie.
În fruntea acestei oştiri: însuşi comandantul forţelor armate, preşedintele Traian Băsescu, secondat de ministrul apărării, generalul Gabriel Oprea.
M-aş fi aştepat ca, având în vedere istoricul relaţiilor sale cu Palatul Cotroceni, Boc să capituleze şi să anunţe că va amenda legea pensiilor, astfel încât militarii să nu intre în malaxorul recalculării. Nu a cedat şi cred că dreptatea se află de partea premierului, nu a preşedintelui Băsescu.
În România sunt aproape 200.000 de oameni care, prin influenţa pe care au avut-o asupra mediului politic, au primit pensii speciale: militarii, aici fiind incluşi şi foştii miliţieni şi securişti, magistraţii, aviatorii, parlamentarii, diplomaţii, funcţionarii parlamentari, precum şi personalul Curţii de Conturi. Majoritatea au lucrat în aparatul de represiune, inclusiv în vremea statului comunist. Dintre aceştia, 8.342 de persoane sunt beneficiare ale unei subvenţii de 120 de milioane de euro, anual.
La polul opus se află ceilalţi 5,5 milioane de pensionari, inclusiv cei din agricultură, cu o pensie medie de 676 de lei. O întrebare: de ce medicii sau profesorii nu pot intra şi ei în sistemul pensiilor speciale? Să nu acceptăm lozinca potrivit căreia medicii iau şpagă, iar profesorii trăiesc din meditaţii.
Ar fi interesant să ne uităm în sondaje şi să vedem ce categorie profesională este considerată a fi mai coruptă: medicii, profesorii, magistraţii sau poliţiştii?
Şi chiar dacă ar fi adevărat ceea ce spune preşedintele Băsescu - „nicăieri în armatele NATO pensiile militare nu sunt amestecate cu pensiile civile” - nu văd de ce n-ar fi România prima ţară care ar renunţa la un sistem inechitabil.
