Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu, despre numirea procurorilor șefi: Victor Ponta s-a descurcat BINE

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 aprilie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a dat dovadă de maturitate și înțelepciune în modul în care a gestionat situația legată de numirea procurorilor șefi, a spus președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.

"Eu cred că Victor Ponta dovedeşte maturitate. E un băiat tânăr, are abia 40 de ani, a intrat în partidul nostru în anul 2000, Năstase este cel care l-a promovat în funcţii guvernamentale la început şi apoi la partid; eu cu toată încrederea l-am susţinut la ultimul Congres pentru preluarea conducerii partidului şi se dovedeşte că nu a fost o hotărâre nemotivată, adică are şi pregătirea necesară, însuşirile, calităţile necesare unui om politic tânăr şi dinamic şi am toată încrederea în aceste calităţi ale lui", a spus Ion Iliescu, la Antena 3.

Despre modul în care Victor Ponta a gestionat situaţia legată de numirea procurorilor şefi, Iliescu a spus că Ponta a dovedit maturitate şi înţelepciune, ponderare şi stăpânire de sine.

"Şi a dovedit, din acest punct de vedere, în aceste zile, cu chestiuni destul de delicate, dificile, şi maturitate şi înţelepciune şi ponderare, adică nu are ieşiri spontane, de aşteptat la un om tânăr, să fie mai impulsiv şi să abordeze lucrurile mai cu repezeală. Dovedeşte şi stăpânire de sine şi înţelepciune, aşa că e un om care confirmă", a mai spus Iliescu.

Președintele de onoare al PSD l-a lăudat pe Victor Ponta și pentru cum s-a descurcat ieri. "S-a descurcat bine. (...) Noi avem un bazin mare de procurori, sunt convins că se poate găsi numitorul comun, oameni care să răspundă tuturor criteriilor", a arătat Iliescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei. Premierul „a fost răzgândit” de colegii din USL în legătură cu numirea Laurei Codruței Kovesi la DNA. Un rol important l-au avut și doi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri

Adevarul acum 2 ore
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri. Totul, pe fondul unei rate de vaccinare scăzută alimentată de lipsa de educație sanitară, frica nejustificat

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

HotNews acum o ora
Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare c

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 10 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită

Gandul acum 34 minute
Weekend-ul e tot mai aproape, iar Gândul vă pregătește pentru următoarele zile de relaxare. Și cel mai mult vă poate binedispune un banc bun | Leul și furnica grăbită, la taifas. Un leu stă la umbra unui pom, când prin fața lui trece în viteză o fur

Uniunea Europeană va impune sancţiuni ce vizează producătorii de drone şi rachete din Iran

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. Lansator iranian de racheteFoto: Iranian Arm

Suedia adoptă o lege care reduce vârsta pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani

News.ro acum o ora
Parlamentul Suediei a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani şi facilitează accesul la intervenţii chirurgicale. Legea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 94 împotrivă în Parlamentul sue

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 12 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 14 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

8°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°