Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tania Budi, din nou pe val

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 octombrie 2009 ·

Toamna aceasta, Tania Budi, fostă prezentatoare la postul TVR 1, este hotărâtă să dea lovitura. Renunţă la haine şi la inhibiţii, în numărul aniversar din noiembrie al revistei „Playboy”, şi intră în competiţia visurilor, la „Dansez pentru tine”.

La 41 de ani, frumoasa blondă, care a frânt inimile multor bărbaţi din România, va intra, din 23 octombrie, în ringul de la Pro TV, hotărâtă să ajungă cel puţin în etapele finale ale concursului „Dansez pentru tine”. Pentru a-i împlini visul partenerului ei de dans, Adrian Mureşan, Tania Budi trebuie să învingă vedete ca Andreea Mantea, Monica Columbeanu, Alina Chinie (roşcata de la „Happy Hour”), Kamara de la Alb şi Negru, Liviu Vârciu („State de România”), Radu Vâlcan, coprezentatorul „Poveştirilor”, sau Jean de la Craiova.

Disciplină şi antrenamente

Toţi concurenţii-nevedetă dansează pentru cei mai importanţi oameni din viaţa lor, părinţii. Deci lupta nu va fi uşoară. Adrian vrea să aducă liniştea în viaţa mamei sale, iar pentru a reuşi acest lucru are nevoie de bani pentru ca sora şi fratele lui din Italia să se poată întoarce acasă. Pentru partenerul Taniei Budi, mama este o eroină. După ce a crescut singură trei copii, acum lucrează la o fundaţie unde ajută, cu tot sufletul, oameni bătrâni şi singuri.

„Dansez pentru visul partenerului meu, un băiat care-şi doreşte să-i ofere mamei sale o rază de lumină după o viaţă plină de greutăţi, sacrificii şi neajunsuri. Îl cheamă Adrian, are 24 de ani şi o educaţie tare frumoasă”, spune blondina. Pentru a reuşi să-şi devanseze „rivalii”, Tania trebuie facă faţă unor antrenamente dure. Deşi n-a mai dansat niciodată pe scenă, vedeta este optimistă. Cu o siluetă de invidiat, ureche muzicală, ritm şi multă ambiţie, încearcă să atragă avantajul de partea sa.

Fără resentimente

La începutul anului, Tania Budi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Toto ce am vrut să îi transmis, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 21 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 50 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Marcel Ciolacu despre Clotilde Armand, trimisă în judecată: „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Clotilde Armand, care a fost trimisă în judecată, „să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”. „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mo

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 3 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 5 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum 57 minute
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

16°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°