Preşedintele are deplina libertate de a convoca CSAŢ indiferent de subiect şi dacă nu o face este doar urmarea propriei decizii pur subiective.
Conduita preşedintelui Băsescu în cazul CFR Marfă este nepotrivită. El ar fi trebuit, aşa cum am mai arătat, să denunţe ceea ce i se pare în neregulă înainte de încheierea procedurii şi de sosirea FMI în ţară şi nu abia după aceea. E ca şi cum un martor la o crimă refuză să depună mărturie de teamă să nu fie cumva implicat, dar, după ce poliţia clasează cazul, începe să-l şantajeze pe criminal.
Chiar şi unii dintre prietenii preşedintelui care i-au trecut cu vederea erori mari preferă să tacă, căci gestul său este ignobil. Grav este că preşedintele pare să acţioneze din pur resentiment, ceea ce ne îndreptăţeşte să bănuim că viaţa politică va mai cunoaşte multe tulburări distructive.
Dacă ar avea consilieri şi nu adulatori servili, preşedintele ar trebui să audă că acţiunea sa este nedemnă de un preşedinte. Deşi nu are decât atribuţii executive limitate, preşedintele este investit prin Constituţie cu o autoritate politică superioară, una menită să integreze şi nu să dividă, una aptă să ofere răspunsuri din perspectiva întregului şi nu a interesului partizan sau personal. Dacă “a închis ochii” la privatizarea CFR Marfă cu scopul conservării relaţiei cu FMI, ar trebui să accepte că primul ministru, Victor Ponta, a făcut un lucru bun. Iar dacă privatizarea este totuşi contestabilă, ea ar mai putea fi stopată fără scandal. Întrunirea CSAŢ este cel mai bun pretext pentru ca toţi oamenii cu înalte răspunderi în stat să discute serios problema acestei privatizări. Faptul că CSAŢ nu ar avea atribuţii legale este un subterfugiu stângaci. CSAŢ este un organism autonom, care îşi dă cu alte cuvinte singur legea, iar ceea ce ţine de “siguranţa naţională” este întotdeauna interpretabil în funcţie de circumstanţe ind
