Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spune-mi ce ochi ai ca să-ţi spun de ce boli suferi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Pupilele mărite sau micşorate pot fi semnul unor intoxicaţii, dar pot indica şi tumori cerebrale. Tot ochii pot trăda hipertensiunea sau diabetul. Sursa: REUTERS

Boli frecvent întâlnite precum hipertensiunea arterială, infecţii ale organismului sau diabetul pot fi depistate după aspectul ochilor şi nu doar după simptomele „tradiţionale”.

„Culoarea ochilor poate să semnaleze posibilitatea existenţei unor boli oculare, dar şi a altor afecţiuni generale”, afirmă Mircea Filip, medic oftalmolog la Clinica Ama Optimex din Bucureşti.

Printre afecţiunile care pot fi diagnosticate şi în urma unor schimbări intervenite la nivelul ochilor se numără tumorile cerebrale, bolile neurologice şi chiar cele neuromusculare.

Inflamaţiile ochilor pot anunţa o infecţie în organism

În cazul intoxicaţiilor, e important aspectul pupilei. Astfel, intoxicaţiile cu alcool, medicamente sau droguri pot fi semnalate de o pupilă mărită. La polul opus, o pupilă micşorată poate sugera intoxicaţia cu ciuperci sau pesticide. La examinări mai profunde pot fi vizibile afecţiuni mai grave decât intoxicaţiile.

„Un examen al fundului de ochi care arată un nerv optic umflat, cu vase de sânge sparte, ne duce cu gândul la diabet sau la hipertensiune arterială”, explică Mircea Cristian Moraru, oftalmolog la clinica Oculus din Capitală. În plus, inflamaţiile ochilor, denumite iridociclite, pot anunţa o infecţie în organism sub forma unui abces dentar sau sinuzită.

Şi bolile neurologice pot fi „anunţate” de ochi. În cazul persoanelor cu scleroză multiplă apar paralizii ale muşchilor oculari, iar pacienţii nu îşi mai pot mişca nici măcar pleoapele.

„Ochii ieşiţi din orbite ne duc cu gândul la boala Basedow (o afecţiune autoimună a glandei tiroide)”, adaugă oftalmologul Cristian Moraru. În acest caz, e posibil ca pleoapa superio

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 40 minute
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum 52 minute
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum o ora
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

O masă de aer cu praf saharian traversează România

BusinessMagazin acum 58 minute
O masă cu particule de aer cu praf saharian traversează joi România, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum o ora
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Grecia a înregistrat cea mai fierbinte lună martie din ultimii douăzeci de ani

G4Media acum 40 minute
Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din cel puțin ultimii douăzeci de ani au fost înregistrate miercuri în majoritatea regiunilor din Grecia, scrie Protothema, citată de Rador. La Atena, în suburbia Gazi, termometrul a depășit recordul

Cresc temperaturile. Când vom avea 24 de grade Celsius în Capitală

Ziare.com acum 33 minute
Vremea tinde să devină tot mai frumoasă în următoarele zile, în special în zona de sud a țării. Vom scăpa de nori, iar soarele va străluci ridicând temperaturile. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală. Astfel, de joi, 28 martie, v

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale