Primarul Clujului, totodată şi fost premier, Emil Boc, a declarat azi, 4 septembrie, într-o conferinţă de presă, că solicită Guvernului retragerea proiectului de lege privind Roşia Montană întrucât este neconstituţional. Bos susţine că prin el se oferă unei companii private atribuţii de utilitate publică care trebuie să aparţină numai Guvernului sau autorităţilor publice.
Emil Boc a afirmat că proiectul de lege privind Roşia Montană este neconstituţional din punctul de vedere al regimului exproprierilor.
„Cred că, în acest moment, proiectul ar trebui să fie retras de către Guvern din două motive. În primul rând, el este neconstituţional pentru că se conferă unei companii private atribuţii de utilitate publică, ce trebuie să aparţină numai Guvernului sau autorităţilor publice.
Până la urmă, compania care exploatează este o companie privată şi nu poate să facă exproprieri în numele statului. Oricum, acolo statul are o participaţie minoritară. Din punctul de vedere al regimului exproprierilor, proiectul de lege este neconstituţional “, a spus Boc, citat de Mediafax.
Acesta mai susţine că proiectul poate fi retras pe partea de procedură şi că ar fi indicat un referendum pe subiectul Roşia Montană.
Întrebat de jurnalişti despre prezenţa soţiei sale, Oana Boc, la protestele din Piaţa Unirii din Cluj şi duminică şi marţi, edilul a răspuns: „Soţia mea a avut aceeaşi poziţie dintotdeauna şi îi respect libertatea de opinie. Şi eu am văzut că este la miting, de la televizor“.
Mai puteţi citi:
FOTO VIDEO Sute de clujeni au protestat din nou faţă de proiectul de la Roşia Montană, au cerut demisia a trei miniştri şi au blocat circulaţia aproape două ore
Un parlamentar îşi întreabă alegătorii cum să voteze proiectul minier de la Roşia Montană
Proteste în ţară şi la Bruxelles ale ecologiştilor împotriva proiectului de expl