Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medici moldoveni care salvează sudanezi și yemeniți

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iunie 2011 ·

Dezamăgiți de condițiile de lucru în spitalale din Moldova, dar mai ales de salariile mici pe care le primesc, medicii noştri acceptă să lucreze până și în Africa. Indiferent de situaţia pe care o găsesc la destinaţie, doctorii de la noi sunt mulţumiţi pentru că primesc mai mult decât acasă.

Stanislav Babuci de 45 de ani este doctor habilitat şi chirurg-pediatru la Centrul Mamei şi al Copilului. Nu şi-a imaginat vreodată că ar putea lucra în Sudan, cel mai mare stat din Africa.

În 2006, a fost contactat de o companie ce acorda ajutor medical în Sudanul de Sud. Având o situaţie precară, a acceptat propunerea şi a plecat în Africa. „În acea perioadă aveam unele greutăţi materiale. Începusem să construesc o casă, iar salariul din ţară nu-mi oferea mari posibilităţi. În Sudan mi s-a propus un salariu acceptabil, care mi-a permis să-mi rezolv multe probleme financiare", povesteşte chirurgul, care munceşte periodic în concediu în Africa.

47 DE INTERVENŢII ÎN PATRU ZILE

Pe continentul african, doctorul a găsit o populaţie subdezvolată. Cu excepţia localnicilor din regiunea Juba, unde există şi instituţii medicale private, ceilalţi oameni sunt lipsiţi de o asitenţă medicală elementară. „Nu îmi inchipuiam că pe pământ mai există astfel de comunităţi slab dezvoltate", descrie Stanislav Babuci ţara în care a ajuns.

Medicul spune că în ultimii ani organizaţiile internaţionale au ajutat poporul sudanez cu vaccinuri şi preparate medicamentoase, ceea ce a dus la scăderea mortalităţii în regiune. „M-am gândit că bunul Dumnezeu a uitat de acest popor. Cu timpul am observat că ţara a început să se dezvolte", adaugă doctorul.Testul sudanez a fost greu de suportat de concetăţeanul nostru. Totuşi, el se mâdreşte cu zeci de operaţii de succes. Una dintre cele mai marcante zile a fost cea în care două triburi şi-au reglat conturile într-o ploaie de gloan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone: Mazilirea doctorului Cârstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan

News.ro acum 40 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, afirmă marţi că mazilirea doctorului Cârstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan. ”Mazilirea doctorului Cârstoiu este BLAT POLITIC PRIN CARE PSD ŞI PNL ÎL

ANM - Praf saharian deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri

News.ro acum 47 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri. ”În perioada 23 aprilie ora 09 – 24 aprilie ora 13, circulaţia aerului, predominant s

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum o ora
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum o ora
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Când se încălzește vremea și scăpăm de PLOI? Prognoza meteo până pe 20 mai

Gandul acum 41 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării, dar vor exista și perioa

Sondaj INSCOP. 46,6% dintre români ar vota PSD-PNL la alegerile europarlamentare. AUR pierde teren

Adevarul acum 30 minute
Alianţa PSD-PNL ar reuși să ia 46,6% din voturi, dacă duminica viitoare ar fi alegeri europarlamentare, înregistrând o creștere procentuală de aproape 3%. Pe locul doi ar fi AUR (16,7%), care înregistrează o scădere de aproape 4%, iar pe trei Alianț

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 19 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Scandal la nivel înalt. Premierul australian îl numeşte pe Elon Musk un „miliardar arogant”

Mediafax acum 2 ore
Premierul australian Anthony Albanese l-a numit pe Elon Musk un „miliardar arogant”. Politicianul a fost deranjat de faptul că Musk nu a acceptat să retragă de pe platforma X imaginile de la atacul dintr-o biserică din Sydney. Elon Musk s-a apărat a

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

VIDEO Inter „Made in România” » FABULOS! Noii campioni ai Italiei au sărbătorit în vestiar pe maneaua lui Ionuț Cercel: „Iali-iali-iali”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fotbaliștii celor de la Inter au sărbătorit titlul de campioni pe maneaua „Made in România”, interpretată de solistul Ionuț Cercel.

Vremea

București
acum

mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°