Se spune că tot ce-ţi mai aminteşti după ce ai uitat totul e cultura generală. Dar dacă nu-ţi mai aduci aminte nimic?
Articolul de faţă mi-a fost inspirat de dumneata, cititorule, în varianta-ţi electronică. Un poet zice că eşti seamănul meu, fratele meu. Nu mă consider cu nimic superior Domniei Tale, anonimul care face efortul de a mă citi. Deşi, uneori, simt cum mă mănâncă buricele degetelor să dau răspuns replicilor tale tăioase, întrebătoare sau doar injurioase. Dar nu despre mine e vorba. Şi nici despre dumneata. Ci despre micşorata masă a persoanelor care citesc, cărora litera tipărită sau virtuală le (mai) spune ceva.
Toţi şi-au dobândit priceperea de a urmări un rând, o frază, de a desluşi un cuvânt sau un înţeles din şcoală. Bună sau rea, ascunsă în spatele nostru, şcoala deschide coperta unei cărţi, silabiseşte un formular, intonează o lozincă pictată pe cârpă roşie sau neagră. Fără dascăli (repet, buni, răi), am hălădui, năuci, pe un imens câmp alb, behăiţi întrebător de turma oilor negre. De aceea, înţelesul greşit, confuzia persistentă, ori negura sensului - tot în spinarea şcolii ar trebui să le punem. Când şcoala nu şi-a făcut treaba, pustiul ideatic ori prostia arogantă care urmează i se datorează în întregime.
Nu spun nicio noutate dacă afirm că poporul român nu cunoaşte limba română. Şi cred că nimeni nu se va strofoca de-am să declar că şi geografia, istoria, fizica ori chimia sunt mistere de nepătruns pentru marea majoritate a conlocuitorilor. Fiţe de belferi. Cunosc persoane respectabile care râd de mine: "La ce-ţi foloseşte? Ia mai lasă-mă cu mofturile dumitale, stimabile!" Se poate trăi foarte bine şi fără asta. Ca să strângi un şurub nu-i nevoie de legea a doua a termodinamicii, iar de răstorni bălegarul în grajd, poţi să strici - atât - un scuipat pe mantis religiosa. Când te confrunţi toată viaţa cu registrul contabil, la c
