Sorin Ioniţă: "De când America - şi mai apoi Uniunea Europeană - au venit cu strategii de combatere a crizei economice globale bazate pe cheltuirea de fonduri publice pentru susţinerea sectorului privat, guvernele din estul Europei s-au simţit şi ele obligate să îmbrăţişeze retoric reţeta occidentală, aşa cum fac de altfel întruna de două decenii."

Ca şi cele din ţările vecine, noua administraţie de la Bucureşti a improvizat şi ea repede un plan de măsuri în care pe primele locuri figurează sporirea volumului de investiţii publice, accelerarea absorbţiei de fonduri UE şi încurajarea mediului privat.

Din păcate, după cum s-a văzut destul de repede la începutul lui 2009, la noi nu e aşa de simplu ca în Vest. Investiţiile publice arată bine pe hârtie, dar transpunerea lor în practică presupune capacitate administrativă, manageri de proiecte şi coerenţă în acţiune; acestea sunt rarităţi în zona noastră. Nu doar că sporirea substanţială a volumului investiţiilor anul acesta, de la 12% la 20% din buget, este în sine o ţintă foarte ambiţioasă - dar chiar anii trecuţi atingerea ei a reprezentat o problemă. De regulă, ce se întâmplă la noi este că ne propunem investiţii, ne poticnim în realizarea lor (muncă multă şi obositoare cu proiectele, exproprierile, licitaţiile etc.), ne prind din urmă octombrienoiembrie cu banii necheltuiţi, iar ca să salvăm onoarea guvernamentală virăm repede sumele către cheltuieli „soft”, doar-doar vom consuma banii până la finalul anului: salarii şi prime, subvenţii, achiziţii mărunţele, dar multe, de obiecte luate direct din magazin etc.

Ca atare, banii europeni nu se consumă, că UE nu te lasă să faci asemenea realocări pe picior; cei de la bugetele naţionale se duc în primitoarea gaură neagră a cheltuielilor de personal şi nimeni nu vede vreo mare realizare de pe urma lor; iar mediul de afaceri rămâne cu ono