Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIVE Bruxelles: Liderii au ajuns la Summitul UE. Primele declaraţii ale şefilor de stat

Publicat in Adevarul, joi 24 octombrie 2013 ·

Summitul european a început joi, la Bruxelles, sub auspiciile dezvăluirilor de spionaj ale asupra liderilor din Europa, inclusiv asupra telefonului mobil al Angelei Merkel. UPDATE Liderii europeni au ajuns la Summit. Angela Merkel le-a transmis ziariştilor că se bucură să se afle la conferinţa dedicată unor teme presante, precum imigraţia şi protecţia datelor. Cancelarul german a declarat că scandalul interceptării telefonului ei trebuie investigat şi a reiterat prietenia cu Statele Unite, spunând însă că spionajul unor „democraţii prietene“ nu poate fi tolerat. Merkel a afirmat că este nevoie de transparenţă şi mult efort pentru restabilirea încrederii europenilor în partenerul american. Şefii de stat şi de guvern din UE se întâlnesc joi şi vineri, la Bruxelles, în cadrul primului summit dedicat agendei digitale, care însă se va concentra asupra unor chestiuni legate de piaţa unică şi protecţia datelor cu caracter personal, prin implementarea controversatei reforme digitale. Bruxelles-ul vrea ca marile grupuri de Internet să obţină consimţământul prealabil al persoanelor pentru utilizarea datelor lor personale, sub pedeapsa unor amenzi. La rândul său, Parlamentul European a cerut, miercuri, Comisiei Europene să suspende un acord UE-Statele Unite privind transferul datelor bancare, semnat în cadrul luptei împotriva finanţării terorismului. Dar Comisia a refuzat, reamintind că nu dispune de nicio dovadă că textul semnat în 2010 a fost încălcat şi că aşteaptă "garanţii scrise" pe care le-a cerut Washingtonului. Imigraţia este cea de-a doua temă presantă aflată pe agenda conferinţelor, după ce tragedia din Lampedusa, unde şi-au pierdut vieţile peste 300 de imigranţi ilegali şi refugiaţi a readus în atenţia europenilor acest fenomen în creştere. Mai multe state europene s-au declarat copleşite de problema fluxului masiv de imgranţi şi refugiaţi din Africa, teritoriile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 9 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 13 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 11 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 9 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Damian Drăghici şi Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunţilor româneşti

Mediafax acum 12 ore
“S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie la Lizeanu” care a rupt orice top în România. Şi hai că am pregatit un nou super

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°