Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE. Campioana MONDIALĂ la ATLETISM nu voia să se SINUCIDĂ. A fost SECHESTRATĂ. A depus PLÂNGERE la POLIȚIE împotriva IUBITULUI ei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 noiembrie 2013 ·

Atleta vasluiană Elena Mirela Lavric, care a căzut luni de la primul etaj al unui bloc de locuințe din Iași, a depus plângere la poliție împotriva fostului ei iubit pentru privare de libertate. Mirela Lavric 5

Elena Mirela Lavric, medaliată cu aur la numeroase competiții internaționale, a căzut luni seara de la balconul apartamentului în care locuia fostul ei iubit. Deși polițiștii vehiculau ipoteza unei tentative de sinucidere, sportiva a declarat că a fost victima unui accident.

Astăzi, însă Mirela a depus plângere la poliție împotriva fostului ei iubit pentru privare de libertate.

Acest scenariu, potrivit căruia Mirela Lavric ar fi fost secrestră, a fost vehiculat și de antrenoarea sportivei. Antrenoarea susține că de fapt tânăra a fost sechestrată și nu că a vrut să se sinucidă.

"Nu era acasă, l-a aşteptat, au urcat în apartamentul în care locuieşte, el nu s-a întors singur, a venit cu încă un prieten şi cu două prietene, una dintre fete fiind de fapt o fată cu care de fapt avea o relaţie la dublu, de cel puţin un an de zile. I s-au luat cheile, i s-a luat geanta, probabil că într-adevăr au fost nişte discuţii între ei, au încolţit-o toţi cei prezenţi. Din ce mi-a spus Mirela, i-a rugat, l-a rugat pe Ionuţ să-i dea cheile şi geanta ca să poată să plece acasă. Lucru care nu s-a întâmplat", a explicat antrenoarea sportivei, Viorica Pintilie, într-o intervenţie televizată.

Fostul iubit al atletei vasluiene, Ionuț Parfene, nu a dorit să comenteze acuzațiile antrenoarei, însă el va trebui acum să răspundă în fața legii.

În urma căzăturii, tânăra a reușit să se ridice și să meargă până la mașina parcată la câțiva metri distanță, după care a leșinat și a fost transportată de un echipaj SMURD la spital, fiind internată apoi la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul de Neurochirurgie. Sportiva suferit

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°