Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Haos politic pentru doar 44.000 de alegători în minus

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 decembrie 2012 ·

BEC a transmis numărul persoanelor cu drept de vot. Diferenţa faţă de listele de la referendum, pentru care USL a blocat România, este infimă. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

La alegerile parlamentare de duminică sunt aşteptaţi la urne 18,2 milioane de români, tot atâţia câţi au fost şi la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat ieri că numărul total al persoanelor cu drept de vot este de 18.248.414.

Diferenţă infimă

Comparativ cu listele electorale permanente, folosite la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, numărul alegătorilor este cu doar 44.050 mai mic.

Pentru că BEC a ajuns în mod oficial la concluzia că sunt 18 milioane de alegători, ARD le-a solicitat premierului Victor Ponta şi ministrului de Interne, Mircea Duşa, să demisioneze.

“Ponta este omul care a provocat calvarul prin care a trecut toată naţiunea română atunci când a falsificat, a declarat tot timpul că suntem mai puţin cu 2, 3, 4 milioane. Pentru asta, Victor Ponta trebuie să demisioneze. Un om care îşi permite să falsifice numărul românilor, să-şi facă jocul luni de zile, trebuie să plece. Victor Ponta nu este un prim-ministru, ci primul adversar al românilor", a precizat şi purtătorul de cuvânt al ARD, Traian Ungureanu.

Criză politică degeaba

Pe lista pentru referendum au fost înscrişi 18.292.464 de alegători. Diferenţa de 44.100 de alegători de acum este apropiată de numărul de 34.654 persoane, anunţat de Guvern în 20 august, care ar fi trebuit radiate din listele electorale.

Ca să se asigure că vor obţine cu orice preţ demiterea şefului statului, liderii USL au manipulat informaţiile.

"Noi nu suntem 18 milioane în acest moment. Conform primelor estimări, s-a redus populaţia cu drept de vot cu 3 milioane, deci cu drept de vot suntem 15 milioane", susţinea Ponta. Toată mascara

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum o ora
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 2 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum 49 minute
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum o ora
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 2 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 3 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 2 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Taxa de intrare în Veneția intră în vigoare joi, dar nu toți turiștii sunt obligați să o plătească

G4Media acum 41 minute
Este o premieră mondială. Începând de joi, 25 aprilie, turiștii de o zi vor trebui să prezinte un bilet pentru a intra în Veneția, într-o măsură prin care orașul speră să oprească valul de turism de masă. Noul permis, sub forma unui cod QR achizițio

Preotul care a ţinut o slujbă de comemorare a lui Navalnîi a fost suspendat

Mediafax acum 46 minute
Preotul care a oficiat o slujbă de comemorare a fostului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi în luna martie a fost suspendat pentru trei ani. El urmează să îndeplinească sarcina de cititor de psalmi.

Atac cu rachete asupra oraşului Harkov: şase persoane au fost rănite, mai multe clădiri rezidenţiale au fost avariate

News.ro acum 2 ore
Rachete ruseşti au avariat clădiri rezidenţiale şi au rănit şase persoane în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, miercuri dimineaţă, a declarat guvernatorul Oleh Sînehubov pe Telegram, relatează Reuters. Atacul a avariat trei clădiri rezid

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°