Bărbatul este inspector sanitar-veterinar la Centrul Medical Judeţean al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Pe lângă controlul alimentelor, medicul se ocupă şi de controlul apei, dar şi de tratamentul şi vaccinările profilactice ale patrupedelor care fac parte din structurile M.A.I Braşov şi Covasna.
Îndatoririle pe care le are ca inspector sanitar-veterinar nu-l sperie pe Ştefan fiindcă şi-a dorit o carieră în domeniu de când era copil. „Tatăl meu a avut gospodărie mare şi am iubit animalele de când eram mic. Îmi place să le îngrijesc şi să le tratez. Tocmai de aceea am urmat cursurile Liceului «Agricol» din Codlea, apoi Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj", spune Ştefan Cîrstolovean.
Carieră militară
După terminarea facultăţii, braşoveanul a fost nevoit să aştepte aproape un an până să-şi găseacă un loc de muncă, deoarece toate fermele erau în curs de desfiinţare, iar oamenii îşi revendicau terenurile de la fostele CAP-uri.
„În aprilie 1992 am fost recrutat în rândul ofiţerilor activi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), mai exact la Jandarmerie. Acolo m-am ocupat de hrănirea militarilor în termen. Calculam caloriile şi stabileam meniurile fiindcă aveam în subordine popotele cadrelor. Totodată, mă ocupam şi de hrănirea animalelor de la Jandarmerie, care la acea vreme avea porci, vaci şi cai. După zece ani petrecuţi la acest loc de muncă, am decis să fac o schimbare. În 2002 am venit pe postul de inspector sanitar-veterinar pe judeţele Braşov şi Covasna, la Centru Medical Judeţan Braşov al M.A.I", spune medicul primar.
Luptă cu discriminarea din sistem
Deşi Ştefan Cîrstolovean este îndrăgostit de meseria pe care o practică, are şi nemulţumiri legate de sistemul în care lucrează. „Mă deranjează faptul că medicii veterinari nu sunt pu