Surse politice susțin că președintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu conflictul pe care-l are cu premierul Victor Ponta referitor la persoana care va reprezenta România la Consiliul European. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Curtea Constituţională a confirmat, pentru Mediafax, că preşedintele Băsescu a formulat o sesizare pe acest subiect, care va fi discutată, miercuri, 27 iunie.
Potrivit articolului 146 din legea fundamentală, una din atribuțiile Curții Constituționale este să soluționeze conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice. Curtea poate fi sesizată de către șeful statului, premier, președintele CSM sau președinții celor două camere ale Parlamentului.
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis premierului Victor Ponta o scrisoare în care îi atrage atenţia că participarea la Consiliul European fără mandat din partea şefului statului echivalează juridic cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a preşedintelui.
Premierul Victor Ponta a declarat,în această dimineață, după ședința USL, că motivul pentru care s-a adresat Parlamentului privind reprezentarea la Bruxelles a constat în dorinţa de a nu crea senzaţia că există un conflict preşedinte-premier, el precizând că Legislativul poate să-l demită pe el sau să-l suspende pe preşedinte, "la o adică".
"Am aflat şi eu de cinci secunde de această sesizare (la CCR - n.r.). Eu cred că lucrurile sunt clare şi constituţional, şi din punct de vedere al Regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului. Acesta (Legislativul - n.r.) a luat o hotărâre. Ea are nu are efecte juridice, ci doar efecte politice şi asta scrie negru pe alb care este Regulamentul nostru comun în cazul legilor organice. Cred că lucrurile sunt clare. Nu mă antepronunţ eu. O să o facă Curtea, dar lucrurile sunt clare", a declarat președintele Senatului, Vasile Blag