Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Vîntu, agent american la Chişinău

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 ianuarie 2010 ·

Mircea Marian: „A-l chema pe Vîntu să democratizeze presa din Moldova este cam același lucru cu a-i invita pe Smirnov și Armata a 14-a rusă să se stabilească la Chișinău”.

După ce a avut „mandat” din partea „Vestului” ca să democratizeze presa din România, Sorin Ovidiu Vîntu s-a dus și la Chișinău ca să promoveze și acolo valorile jurnalismului de tip occidental, ne spune Cătălin Tolontan, redactor-șef la „Gazeta Sporturilor”.

„Am informaţii că Vîntu are mandat extern, dinspre Vest, pentru a face ceea ce într-un fel a făcut Ringier în România şi CME prin Adrian Sârbu (...). Adică vine Joe Biden la Bucureşti şi vorbeste despre podul românesc spre Moldova şi, la o lună de zile, Sorin Ovidiu Vîntu îşi anunţă investiţia la Chişinău.”, a explicat Tolontan la HotNews.

Redactorul-şef al GSP nu este la primul exerciţiu de admiraţie faţă de patronul Realităţii. Cu două zile înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale, Tolontan ne spunea că România este condusă „nu de cei aleşi, ci de cei care-şi folosesc puterea economică pentru a-şi mări puterea politică dincolo de orice mandat, partid şi nume”. Pe scurt, oricum s-ar fi votat la prezidenţiale, ţara ar fi rămas a lui Vîntu, Patriciu şi Voiculescu.

Cred că alegerile din 6 decembrie au infirmat această teză. Nu ştiu şi nici nu mă interesează de ce Tolontan are acest cult faţă de prea-puternicul Vîntu. Dar cred că merită să discutăm acum, după alegeri, despre rolul pe care l-a avut patronul Realităţii în „democratizarea” presei din România şi cam ce ar putea el să facă în Republica Moldova.

Întreaga noastră breaslă şi-a pierdut credibilitatea după ultima campanie electorală. Prima întrebare pe care şi-o pun cei care ne mai citesc sau ne urmăresc la diferite emisiuni este: cine-l plăteşte pe acest jurnalist? Impresia mea este că aproape nimeni nu mai crede că a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 7 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

6°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°