Cobor din bloc şi ocolesc un aurolac care trage vârtos din pungă. Pe scările de la intrare mai doarme unul pe nişte cutii de carton. Îmi cumpăr de la Vel Pitar o îngheţată pe băţ. Intru în Cişmigiu şi mă opresc la poarta dinspre strada Ioan Zalomit.
Ce mişto este să mănânci îngheţată în Cişmigiu! Singur. O pensionară se opreşte, se uită pierdută în stânga şi-n dreapta. Să vezi că i se face rău din cauza căldurii şi trebuie să sun la 112! Bagă mâna într-o pungă şi aruncă un pumn de grăunţe pe alee. Porumbeii dau năvală şi ciugulesc. Poftim! Toţi vor să arate cât de generoşi sunt, hrănind porumbeii în Cişmigiu. Aleile sunt pline de găinaţ. Mi-au îngheţat dinţii, dar nu mă mişc din acest loc.
Mai încolo, cei de la Coca-Cola au instalat un pavilion roşu. De-o parte şi de alta sunt doi promoteri care înscriu numele consumatorilor pe dozele de băutură pe care alţi doi băieţi le împart trecătorilor. (Reclamă personalizată!) Sunt asaltaţi de pensionari, gură-cască, cioflingari, elevi şi mame cu copii în cărucioare. Se dă Coca-Cola la liber, la sampling, e moca!
Oamenii dau buluc, ca porumbeii. La pavilionul roşu s-au format două cozi mari şi groase, ca pe vremea lui Ceauşescu. Simt, nu ştiu cum, bucuria unei amintiri care mă doare. Aud foarte clar un protest: „Matale n-ai fost aici, te-ai băgat în faţă, coada e în spate!” Îngheţata îmi stă în gât. Că a fost carne şi brânză pe cartelă, că este Coca-Cola moca, replica asta e nemuritoare şi blestemată.
Mă dau mai încolo câţiva paşi, să-mi mănânc în linişte îngheţata. Dar n-am linişte. Un tânăr cu nişte hârtii fixate pe o tăblie şi înarmat cu un pix mă roagă dacă pot să-i acord trei minute pentru un chestionar la un sondaj... Nu!
Am terminat îngheţata, îmi aprind o ţigară. Un alt tânăr îmi cere sfios o ţigară. Nu! Trag din ţigară. Un pensionar cu o servietă se opreşte şi-mi întinde două foi scoase l
