Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O bătrînă agresată cam des: Academia Română

Publicat in Dilema Veche, vineri 31 august 2001 ·

Pe data de 28 iunie 1949, prezidiul tinerei Academii a RPR se întrunea în şedinţă, pentru a discuta "justa orientare a activităţii ştiinţifice" din ţara comunizată, camuflîndu-şi calul de bătaie printre cuvinte sărind ca nişte aşchii din trunchiul lemnos al justificărilor pur politice. În discuţii, mai ales Secţiunea de Ştiinţe Medicale a Academiei s-a dovedit foarte pe linie. Care era pretextul înfierării? Anume se întîmplase ca altfel foarte onorabila Revistă de Oftalmologie (ce apărea sub egida Academiei) să devină ţapul ispăşitor într-o afacere cu infinite viitoare ramificaţii, vinovată pentru că: unu, publica "numeroşi oculişti din străinătate, străini de nevoile şi preocupările noastre" (citat din prof. dr. Vasile Săbădeanu, titularul Catedrei de Oftalmologie şi decanul în epocă al Institutului Medico-Farmaceutic din Tîrgu Mureş - biet intelectual care se simţea pur şi simplu cu musca pe căciulă); doi, că publica articole în limbi apusene, precum "academia burgheză, care îşi publica buletinele în limba franceză" (citat din acad. dr. prof. univ. Ştefan Milcu, în aceaşi situaţie cu cel de mai sus); şi trei, vinovată pentru că, deşi avea un colectiv de redacţie, redacţia nu lucra în...colectiv. Aşa a început etapa dură a campaniei împotriva cosmopolitismului în spaţiul intelectual românesc. acel iunie îndepărtat) ş.a. au fost nu atît forţaţi să asiste cît forţaţi să spună că, de fapt, nu era viol, ci bătaie cu flori la şoseaua ideilor. Spre nenorocirea acestei bătrîne doamne care este Academia română, acest viol se tot repetă, pe fondul nonşalanţei vesele a celor care-i populează azi culoarele, sălile şi listele-nomenclator. Pentru că recenta publicare sub egida Academiei a mizeriilor xenofobe, extremiste, rasiste din cartea de scandal a dlui Vlad Hogea tot viol academic se cheamă,

atîta vreme cît această colecţie de orduri - plecată din ardoarea part

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum o ora
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 37 minute
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 2 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 6 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum o ora
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 5 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 5 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Incendiatorul de mașini din Chitila, prins de polițiști după 21 de zile. Unde se ascundea

Ziare.com acum 2 ore
După 21 de zile, un tânăr de 28 de ani, care a incendiat o mașină, a fost în sfârșit depistat de oamenii legii. A fost găsit la Chiajna, acolo unde locuia fără forme legale. A fost reţinut pentru 24 de ore. "La data de 29 martie a.c., în jurul orei

Vremea

București
acum

vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°