Cercetaşii din ţară petrec ultimele zile de vară la Lunca Meteşului. Peste 50 de cercetaşi, membri ai Centrului Local „Axente Sever“ din Alba Iulia dar şi invitaţi din alte centre locale participă, în perioada 20-31 august, la tradiţionala tabără de vară a organizaţiei.
În acest an, tabara, sau „campul“, după cum îi spun cercetaşii, este organizat la câţiva kilometri de satul Lunca Meteşului, ultima aşezare locuită de pe Valea Ampoiţei.
Participanţii au vârste începând cu 12 ani, corespunzând nivelului de temerar şi până la seniori, care au depăşit mai de mult sau mai recent vârsta de 18 ani. Pe parcursul acestor zile cercetaşii au în program mai multe drumeţii (denumite de ei hike-uri) la Platoul Ciumărna, Lacul Iezerul Ighiel, Întregalde, Peştera Liliecilor şi la alte câteva peşteri de dimensiuni mai mici.
Camaraderie şi tehnici de supravieţuire
„Consider că aceste drumeţii sunt foarte importante pentru cei care vin în campul de vară al organizaţiei. Ca să pleci într-un hike care ţine două zile trebuie să ştii foarte multe lucruri: să faci un foc, sa te orientezi pe o hartă cu sau fără busolă, să îţi alegi sau chiar să îţi construieşti un adăpost, să îţi dimensionezi bine rucsacul. Peste toate aceste lucruri mai învăţăm încă ceva, şi mai important: să fim prieteni şi să fim solidari. La munte îţi faci prieteni pentru toată viaţa”, a spus liderul campului, Andrei Avram. Şeful centrului local din Alba Iulia al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” crede că aceste tabere sunt favorabile întâlnirilor dintre toţi membrii organizaţiei, indiferent de vârstă.
„Este bine că avem ocazia să ne întâlnim toţi, cercetaşi activi, pe de o parte, şi foşti membri şi lideri, pe de altă parte, care nu mai au timp suficient pentru a se implica în activităţile obişnuite ale centrului local dar care vin cu plăcere oricând la o întâlnire cu prietenii lâ