Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simulare de incendiu la un centru comercial din Buzău

Publicat in Adevarul, vineri 22 februarie 2013 ·

Ieri dimineaţă, parcarea unui centru comercial, de la ieşirea din oraş spre Braşov, a fost ocupată de ambulanţe, maşini de pompieri şi ale Poliţiei. Nu a fost vorba de o situaţie reală, ci de un exerciţiu coordonat de către ISU Buzău, prin care s-a urmărit atât testarea capacităţii de reacţie a efectivelor care intervin în astfel de cazuri, cât şi modul în care angajaţii centrului sunt pregătiţi să intervină.

Exerciţiul, care a durat mai puţin de o oră, a constat în simularea unui incendiu izbucnit la o oră de vârf într-un depozit de material lemnos, aflat în apropierea complexului, incendiu ce a făcut ca interiorul hypermarketului să fie inundat cu fum şi gaze toxice.

Scenariul a prevăzut că, în urma acestei situaţii, mai mulţi clienţi şi angajaţi au rămas captivi în incintă, existând riscul de a se asfixia, în condiţiile în care le era imposibil să găsească o cale de ieşire. La faţa locului au fost trimise mai multe autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului, dar şi echipe de căutare-salvare, împreună cu echipaje de la ambulanţă şi SMURD.

Poliţiştii şi jandarmii au asigurat perimetrul şi au deviat circulaţia, în timp ce echipele de intervenţie au pătruns în incinta inundată cu fum şi au început să scoată, rând pe rând, victimele. Acestea au fost preluate într-un punct de adunare a răniţilor improvizat în parcare, unde au primit primul ajutor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

VIDEO Un nou schimb de mesaje Piedone-Ciolacu: „Nu mă retrag și nu negociez” / „Am încheiat orice dialog”

HotNews acum 15 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a transmis, joi, un nou mesaj pentru PSD, care i-a cerut să se retragă din cursă și să o susțină pe Gabriela Firea. „Nu mă retrag şi nu negociez cu nimeni”, afirmă Piedone. La rândul l

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum o ora
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 5 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°