Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Sorin Roşca Stănescu: "Cred că i s-a pus cruce privatizării CFR Marfă"

Publicat in Bursa, luni 14 octombrie 2013 ·

Senatorul Partidului Naţional Liberal (PNL), Sorin Roşca Stănescu, consideră că procesului de privatizare al companiei CFR Marfă "i s-a pus cruce", arată sursele de presă.

"Cred că i s-a pus cruce acestei privatizări şi cred că guvernul va face o nouă tentativă de privatizare de astă dată nu contra cronometru, ci aşa cum trebuie", a menţionat senatorul PNL, în cadrul unei emisiuni televizate.

Compania Grup Feroviar Român (GFR) a acuzat azi Ministerul Transporturilor că nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile pentru privatizarea CFR Marfă şi din acest motiv nu s-a putut realiza tranzacţia.

Licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă a fost anulată şi ar putea fi reluată mâine, de la zero.

F.A. Senatorul Partidului Naţional Liberal (PNL), Sorin Roşca Stănescu, consideră că procesului de privatizare al companiei CFR Marfă "i s-a pus cruce", arată sursele de presă.

"Cred că i s-a pus cruce acestei privatizări şi cred că guvernul va face o nouă tentativă de privatizare de astă dată nu contra cronometru, ci aşa cum trebuie", a menţionat senatorul PNL, în cadrul unei emisiuni televizate.

Compania Grup Feroviar Român (GFR) a acuzat azi Ministerul Transporturilor că nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile pentru privatizarea CFR Marfă şi din acest motiv nu s-a putut realiza tranzacţia.

Licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă a fost anulată şi ar putea fi reluată mâine, de la zero.

F.A.

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 22 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 7 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 3 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°