Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Săpoca are un pavilion de cinsi stele pentru bolnavii psihic

Publicat in Adevarul, marți 20 septembrie 2011 ·

De luni, spitalul de neuropsihiatrie şi măsuri de siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, are un pavilion de lux, pentru care însă pacienţii trebuie să scoată bani din buzunar. Secţia cu 40 de paturi, a cărei reabilitare a costat peste un milion de lei, din fonduri guvernamentale, are opt saloane spaţioase, dotate fiecare cu televizor LCD, grup sanitar şi frigider.

Îngrijirea de specialitate într-un spaţiu confortabil, spun psihiatrii buzoieni, pot duce la ameliorarea într-o perioadă mai scurtă a stării bolnavilor diagnosticaţi cu boli mintale. Acesta a fost unul dintre argumentele care i-au determinat pe cei din conducerea spitalului Săpoca să înfiinţeze o secţie cu servicii identice celor hoteliere.

Cele opt saloane noi au fost “câştigate” prin recompartimentarea vechilor saloane cu zece paturi. Acum au două până la opt paturi, fiecare are televizor, grup sanitar propriu şi frigider, cam ceea ce le lipseşte celorlalte saloane din spital. Pentru a fi cazat aici, pacientul trebuie să plătească între 10 şi 40 de lei pe zi.

Medicii de la spitalul de neuropshiatrie Săpoca încearcă prin deschiderea pavilionului de lux să înlăture stigmatul pus unităţii medicale, acela de “spital de nebuni”. „Această secţie era pentru nevroze înainte, cu saloane cu multe paturi, cu condiţii medii, submediocre, iar acum oferă condiţii hoteliere de patru, cinci stele. Acest pavilion va destigmatiza spitalul, care are renume de spital de nebuni, şi sperăm că nu o să se mai sperie nimeni dacă trebuie să se interneze aici. Există o taxă care variază între 10 lei şi 40 de lei iar de marţi sunt aşteptaţi primii pacienţi”, spune medicul Maria Brăgău, şef secţie psihiatrie 3 Săpoca.

Orice asigurat din România care are nevoie de analize de specialitate şi tratament psihiatric are acces în pavilionul de lux. Pentru o săptămână de cură sub directa supraveghere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Petromidia | Autoritățile au instaurat Planul Roșu de intervenție

Wall-Street.ro acum 14 minute
Autoritățile din Constanța au instaurat Planul Roșu de Intervenție după ce s-a produs o explozie în interiorul rafinăriei Petromidia din Năvodari, pompierii intervenind cu mai mult ecchipaje și echipamente speciale de stingere a focului, anunță ISU

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 31 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

România marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO în vremuri de ameninţări ruseşti. Mesajul lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de secretar general al Alianţei

Mediafax acum 41 minute
„Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alia

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum o ora
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila

Mediafax acum 41 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 14 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

UPDATE - Bistriţa-Năsăud - Copac căzut peste o maşină aflată în mers, în care se aflau un adult şi cinci copii / Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital - FOTO

News.ro acum 38 minute
Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, în localitatea Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud. UPDATE - La locul accidentului au fo

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale