Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatăl lui Gheorghe Inculeţ: „La 23 mai am aflat că fiul meu e mort. Până atunci am fost terorizaţi“

Publicat in Adevarul, miercuri 13 iunie 2012 ·

Oamenii legii au stabilit că unul dintre principalii suspecţi de asasinarea tinerilor îndrăgostiţi este mort de cinci ani, dar au pregătit un portret robot al unui alt presupus ucigaş

După lungi căutări, procurorii şi poliţiştii au stabilit că Gheorghe Inculeţ, unul dintre principalii suspecţi în dosarul dublului omor de la Durleşti, este decedat din 2007, după ce a fugit din Psihiatrie, unde a ajuns pentru că şi-a ucis sora şi nepoata cu sânge rece.

„E adevărat, l-am bănuit pe Inculeţ. Şi medicii indicau că poate fi direct implicat. Am întreprins mai multe măsuri ca să stabilm că este decedat, încă înainte ca aceste crime să fie comise", a declarat Alexandru Pânzari, şef-adjunct al Direcţiei Poliţie Criminală din cadrul MAI.

Ion Inculeţ, tatăl suspectului decedat, a făcut turul redacţiilor pentru a spăla imaginea fiului său. „M-au terorizat atât pe mine, cât şi pe soţie. Despre moartea lui Gheorghe am fost informaţi chiar de Poliţie, la 23 mai. Am identificat deja şi locul în cimitir", ne-a spus Ion Inculeţ.

Probleme de extrădare în cazul crimei de la Durleşti

AU REALIZAT UN PORTRET ROBOT

Oamenii legii au anunţat însă că au descoperit un martor care i-a ajutat să realizeze un portret robot al presupusului asasin. Acesta ar locui în sectorul Buiucani din Chişinău, în perimetrul străzii Vasile Lupu, zona Buiucanii Vechi sau strada Ialoveni de la Telecentru. „Bărbatul are în jur de 35-45 de ani şi o înălţime de 1.70 - 1.80 metri. Are părul şaten şi o constituţie robustă", a precizat Pânzari.

Adjunctul Direcţiei Poliţie Criminală nu a fost însă prea explicit cum a fost realizat portretul robot. „Este vorba despre un martor care a avut contact vizual cu făptuitorul. Avem mai mulţi indici care ne face să credem că acesta este asasinul. Unele lucruri sustrase în cazul de la Durleşti au fost depistate pe strada Vasile Lupu", a spus e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 49 minute
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 2 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum 34 minute
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 36 minute
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

Bărbat de 39 de ani, căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei / I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă / A fost transportat la spital

News.ro acum 17 minute
Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă. ”Astăzi, 23 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Munici

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°