Ca în mai toate aspectele vieţii, prosperitatea, bucuria, soarele au tendinţa de a acoperi deficienţele care ne înconjoară. Valul necazurilor loveşte întotdeauna, periodic, deoarece face parte dintr-o ciclicitate a naturii pe care o filosofii, teologii, cercetătorii si psihologii încearcă să o justifice de mii de ani, însă singura realitate este că nimeni nu a reuşit să oprească. Europa a fost lovită de un val al necazurilor, care pare a semăna în prezent cu un bulgăre de zăpadă care în rostogolul său se face ameninţător de mare. Nu sunt puţin cei care cel puţin la nivel verbal săpau groapa visului european, încă din momentele sale de glorie. Dintre ei, vocile cele mai pregnante erau cele ale unor experţi, fără îndoială, dar experţi în manipularea pieţelor de capital pentru interesele personale, asta când nu se ocupau să prăbuşească economii. Dar vremea lor stă să apună, în primul rând pentru că indiferent cât de mare este puterea pe care o deţii, sau conturile bancare, nimeni nu a reuşit până în acest moment să îşi mai cumpere câţiva ani. Dar şi bătrâna Europa a idealurilor de secol 20, cu stabilitatea, egalitatea, prosperitatea şi supremaţia sa geostrategică, îşi duce ultimele zile. Momentul în care ne aflăm este comparat de unii analişti cu cel al primului deceniu din secolul 20, 1900-1914, numiţi Anii Vertigo de către istoricul Philipp Blom. Era momentul în care lumea trăia schimbări fundamentale, experimenta o serie de noi invenţii, toate atât de rapid, încât panta ascendentă pe care se afla scena mondială părea că urcă spre infinit. O lume întreagă se dezbraca de conceptele şi tradiţiile secolului precendent, cauzând o atmosferă de incertitudini, riscuri majore, în timp ce se naştea o generaţie nervoasă, agitată, care nu îşi găsea locul în perioada de tranziţie. Ca şi acum, erau voci care deplângeau declinul religios şi tendinţa spre imoralitate a societăţii,