Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaia e ruptă din Raiul franciscan: copil lovit cu piciorul în plină faţă de pedagogul său

Publicat in Adevarul, duminică 7 martie 2010 · ·

Radu Maximilian, un minor de 17 ani adoptat de călugării franciscani şi crescut într-un internat catolic din Deva, a fost bătut cu bestialitate de pedagog. Copilul a fost lovit cu piciorul în plină faţă, ajungând la secţia de urgenţe a Spitalului Judeţean.

Caz incredibil în cadrul Fundaţiei Sfântul Francisc din Deva. Un copil de 17 ani a a fost „educat” de pedagogul său cu picioarele. Minorul s-a ales cu faţa plină de vânătăi după ce a fost bătut crunt. Totul a pornit de la o neînţelegere. „Eram cu alţi doi copiii din cadrul fundaţiei, un băiat şi o fată. La un momendat, băiatul i-a adresat fetei cuvinte jignitoare. A fost auzit de părintele Bojte Csaba, iar ca să nu păţească ceva a luat-o la fugă. Eu am probleme cu piciorul şi nu am putut fugi. Aşa că totul a căzut pe mine. Părintele mi-a dat o palmă peste cap”, a spus Radu Maximilian.

După palma primită, Radu a primit o altă „corecţie” ruptă din Rai. A fost bătut cu picioarele de pedagogul său, Szeles Csabo (foto stânga). „Eram în pat, mă uitam la un film. Pedagogul a intrat în cameră şi m-a lovit cu piciorul peste faţă. Nu este prima dată când iau bătaie”, a adăugat adolescentul. În urma loviturilor, a ajuns la Spitalul Judeţean din Deva. Fişa de asistenţă medicală de la Unitatea de Primiri Urgenţe arată că minorul a fost agresat. Medicul i-a recomandat un control oftalmologic. Tânărul are tulburări de vedere şi se plânge de dureri acute de cap.

A făcut plângere la Poliţie

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, subinspector Bogdan Niţu, adolescentul a făcut plângere. „Am fost sesizaţi de către minorul Radu Maximilian care a reclamat faptul că a fost victima unei agresiuni. Acesta susţine că a fost bătut de unul din pedagogii săi. Aşteptăm ca, mâine, copilul să vină cu un certificat medico-legal, pentru a putea demara anche

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 41 minute
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 53 minute
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 45 minute
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Mineriadei, reluat de la zero / Ion Iliescu ar urma să fie audiat acasă

HotNews acum 29 minute
​Fostul premier Petre Roman a ajuns joi dimineață la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 94 de ani, ar urma să fie a

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°