Poşta din localitatea timişeană Giarmata Vii s-a "mutat" la un magazin alimentar din localitate. Plicurile nu mai sunt duse de factorul poştal la adresă, ci sunt plasate într-o cutie de carton cu capacul desfăcut, lângă casele de marcat ale mini-marketului Sursa: ADI PÎCLIȘANSursa: ADI PÎCLIȘAN
1 /.
De o lună, cei aproape 1.800 de săteni din Giarmata Vii nu mai au poştaş. Acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă, iar posturile fiind blocate nu poate fi adus nimeni în loc. Efectele s-au simţit imediat. Pensionarii au fost chemaţi la coadă, pe 16 august, la căminul cultural ca să-şi ridice pensiile. S-au înghesuit unii cu buletinele altora în mâini şi au primit banii.
Mai mult, oamenii merg la un mini-market din sat pentru a-şi ridica scrisorile dintr-o cutie, fără ca nimeni să poată verifica dacă au luat doar propria corespondenţă or şi a altora, în caz că vor să îşi şicaneze vecinii şi să le ascundă facturile la utilităţi.
Ziare pe două săptămâni
Cei cu abonamente la ziare sau reviste le-au plătit fără să le primească. "Am abonament la un ziar. Deşi publicaţia apare zilnic, eu nu am primit niciun număr luna aceasta", spune Silvius Lombrea. Margareta Tuţă, abonată şi ea la aceeaşi publicaţie distribuită prin Poşta Română, povesteşte: "Soţul meu a fost chemat pe 16 august la căminul cultural, când s-au dat pensiile, ca să ridice ziarele pe două săptămâni în urmă".
"Corespondenţa are regim special"
Cea mai mare problemă e a facturilor. Neprimindu-le acasă, oamenii nu le plătesc şi se pot trezi debranşaţi de la gaze sau de la apă. "Am auzit şi eu că avem aşa-zisă cutie poştală la magazin. Vă daţi seama că toate facturile mele, pe casă şi firmă, ajung într-o cutie la magazin. Mi se pare penibil. Sunt oameni care nu gândesc. Corespondenţa are regim special, iar eu risc să mă trezesc cu utilităţile tăiate că nu ştiam că am de ridica