Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BHICHIR: Senzaţional: Gigi Becali a fost italian

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 14 octombrie 2007 ·

Gigi Becali sau, mai nou, domnul preşedinte George Becali, cum cere să i se adreseza lumea - e un om deosebit, pe care nu poţi să te superi.

Păi poţi săte oftici pe „Vacanţa Mare“,pe un bufon? Aud că existăoameni care chiar pun lasuflet ce spune oierul dinPipera, de parcă ar conta.

În 1998 am ajuns încurtea casei lui, realizândun reportaj despreconstrucţiile din Pipera. Nuauzisem de el, ci de verii, deneamurile lui - Giovani şiVictor. Un fermier, că numai avem voie să le zicemţărani de când am intrat înUE, m-a îndrumat, poate înglumă, spre casa lui Gigi.Am strigat, am intrat încasă, domnul Becali,nicăieri. La o zi dupăpublicarea articolului cinemă ameninţa că-mi taiepicioarele? Nea Gigi.Normal, m-am speriat, nicin-am mai dat pe la serviciudouă zile.

A intrat omul după aiaîn fotbal. Rămânememorabilă vorba luiCornel Dinu - om de carte,cu verbul la el, orice-ar zicerestul lumii - care a spus căGigi Becali reprezintăpartea mai puţin reuşită afamiliei Becali. Cei care autrecut bariera şi au izbutitsă intre în Bucureşti...Sunt un om de dreapta. Pemine, Gigi Becali nu măpoate înşela. Poate a uitatpoliticianul din Pipera căprima oară a candidat pelistele Comunităţii italiene.Păi bine, bre nea Gigi, aşanaţionalist eşti mata?Unde-s neamurile alea - cusânge, cu sacrificiu - decare vorbeşti? Sunt cumvamachedonii italieni? Nu temai enerva şi nu te bate-npiept că ai inimă de leu.Uite, nu mă leg de familiata, pentru că nu e frumos,dar există cumva italieni înIlfov? Ce ai căutat săcandidezi la Comunitateaitaliană şi i-ai pus şi peşchiopii ăia de fotbalişti săte voteze? Unde suntcrucea şi spada pentruneamul românesc?

Dacă ieşeai deputat înnumele Comunităţiiitaliene ce mai ziceai,nea Gigi? Că Roma e casoarele sfânt de pe cer? Căstrămoşii matale au mers cuoile pe lângă Columna luiTraian? Chiar crezi că toatălumea e galeria Stelei sau sec

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 18 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 6 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 13 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 10 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 12 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°