Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Realizatorul TV Simon Cowell, împroşcat cu ouă

Publicat in Gandul, duminică 9 iunie 2013 ·

Realizatorul TV Simon Cowell, jurat al emisiunii "Britanicii au talent/ Britain's Got Talent", a fost împroşcat cu ouă în finala concursului, care a avut loc sâmbătă seară, de o violistă care participase la o ediţie anterioară a show-ului, informează dailymail.co.uk.

Violista Natalie Holt a participat la ediţia din 2012 a emisiunii, alături de formaţia ei, Raven Quartet, însă nu a trecut de preselecţii.

Sâmbătă seară, violista, care se afla pe scenă pentru a-i acompania pe fraţii Richard şi Adam, a aruncat cu ouă în Simon Cowell. Muziciana - nominalizată la premiile BAFTA şi care a cântat la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, anul trecut - şi-a cerut apoi scuze pentru gestul său "prostesc" faţă de cei doi cântăreţi de operă galezi pe care îi acompania.

Nu se cunoaşte deocamdată motivul pentru care Natalie a decis să arunce cu ouă în juraţii "Britain's Got Talent", iar colegii săi de formaţie spun că nu au fost implicaţi în acest incident.

Un echipaj de poliţie a fost chemat la faţa locului, dar producătorii au luat decizia de a nu o acţiona în justiţie pe muziciana în vârstă de 30 de ani.

La rândul său, Cowell, care nu s-a lăsat tulburat de incident, a spus că a crezut iniţial că femeia arunca cu sendvişuri şi că totul făcea parte din numărul artistic.

Concursul "Britain's Got Talent" a fost câştigat, sâmbătă seară, de trupa de dans Attraction.

Simon Cowell este un mogul din industria entertainment care a devenit unul dintre cei mai acerbi "judecători" ai concursurilor de talente, participând la show-uri precum "Pop Idol", "The X Factor", "Britain's Got Talent" şi "American Idol". El este proprietarul casei de discuri şi de televiziune Syco.

Realizatorul TV Simon Cowell, jurat al emisiunii "Britanicii au talent/ Britain's Got Talent", a fost împroşcat cu ouă în finala concursului, care

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

Mediafax acum o ora
„Proiectul de ordonanţă de urgenţă este în forma lui finală la Camera Deputaţilor şi aşteptăm să vedem ce tipuri de modificări mai intervin asupra textului propus. Să nu uităm situaţia în care suntem cu concediile medicale. În cursul anului 2023 am

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 3 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Horaţiu Giurgiu, legendă a baschetului românesc, a murit la 85 de ani

News.ro acum 3 ore
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, joi, decesul profesorului Horaţiu Giurgiu (85 de ani), o legendă a baschetului românesc şi a CS Dinamo.

Polonia anunţă o operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj

News.ro acum 29 minute
Serviciul polonez de contraspionaj ABW a anunţat joi că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări, relatează AFP. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind activ

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale