O treime din populaţia stabilă cu vârsta peste 10 ani a terminat opt clase şi abia 8% din vrânceni au studii superioare.
Datele statistice ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din Vrancea arată că nivelul de analfabetism în judeţ este destul de ridicat.
Astfel, datele arată ca la nivelul judeţului există oficial 6637 de persoane peste 10 ani care nu au mers nici măcar o zi la şcoală.
Cel mai mare grad de analfabetism se regăseşte în comuna Slobozia Bradului, comună preponderent cu populaţie de etnie romă,unde 975 de persoane, cele mai multe femei, respectiv 700, nu au deloc studii, iar cei mai puţini analfabeţi sunt în comuna Negrileşti-11.
În Focşani sunt 523 de analfabeţi, în Adjul-224, la Mărăşeşti-224, la Odobeşti-165 şi la Panciu-103. Vrancea mai are 58.204 persoane care au doar patru clase, 97.753 de persoane care au absolvit opt clase, 60623 care au făcut un liceu şi doar 25134 de persoane care au studii superioare.
Mai puteţi citi:
Focşaniul, oraşul cu cea mai mare scădere a numărului de locuitori în ultimii 10 ani
Penitenciarul Focşani a finalizat recensământul deţinuţilor