În jurul nostru, părinţi de mahala, rătăciţi în fumul ţigărilor, în cojile seminţelor şi în zgomotul manelelor, îşi leagănă odraslele, sortindu-le unui viitor incert, viitor ale cărui rădăcini strâmbe sunt sădite, inconştient, în mlaştina egoismului şi a nepăsării.

Am ieşit, sâmbăta dimineaţa, însoţit de soţia mea, însărcinată cu al treilea copil al familiei noastre şi de băieţelul nostru, Andrei Vladimir - împlinim doi anişori, de Sfântul Andrei - la plimbare şi joacă, pe marea alee dintre blocurile turn ale cartierului Craioviţa Nouă, din marginea Craiovei. Locuiesc cu familia mea, de peste un deceniu, în acest cartier care se zbate între mizeria de mahala şi tentativele eşuate de modernizare ale edililor politruci de după 1989. Craioviţa Nouă este un cartier trist, mizer, o mare aglomerare de blocuri construite de regimul Ceauşescu pentru locatarii ţărani aduşi din satele prăfuite şi sărăcite ale Olteniei pentru a fi transformaţi în proletari ai platformei industriale craiovene, acum o ruină de fiare vechi, după jaful la care a fost supusă de capitaliştii post-decembrişti.

Noi locuim într-un apartament cu trei camere, semidecomandate, la ultimul etaj al unui bloc cu patru etaje. Zona este relativ bună - şcoală, grădiniţă, secţie de poliţie în apropiere şi vecini care nu exagerează cu manelele sau cu chefurile şi nici grătar în faţa blocului nu am văzut să se facă vreodată. Doar cei doi câini maidanezi, hrăniţi până la ghiftuire de o vecină a cărei generozitate se manifestă într-o direcţie greşită, îmi trezesc nemulţumirea. Am renunţat să mai apelez la ecarisaj, din luna mai am făcut vreo patru-cinci sesizări, fără vreun efect, aşa că am ales să mă impun celor doi câini care, după câteva pietre bine aruncate spre ei, mă respectă şi părăsesc zona când îmi simt prezenţa. Mă plimbam pe marea alee, cum vă povesteam, cu Andrei în braţe, privind la blocurile