Nemţii ţintesc al patrulea titlu european după 12 ani de secetă.
Pe uşa din dos. Aşa au părăsit germanii ultimele trei turnee finale ale campionatului continental. Eliminaţi, de fiecare dată, încă din faza grupelor. O ruşine mare pentru o naţiune obişnuită să se regăsească măcar în finală, chiar şi atunci cînd echipa nu străluceşte, pe care actuala generaţie de jucători vrea s-o şteargă definitiv din memoria suporterilor prin cîştigarea Euro 2008.
Atuurile nemţilor? Cînd Jurgen Klinsmann i-a predat ştafeta secundului Joachim Low, după CM 2006, i-a lăsat acestuia o formaţie tînără, a cărei valoare era deja certificată de bronzul cîştigat tocmai la competiţia amintită. Low a asigurat, cu succes, şi continuitatea proiectului demarat de predecesorul său, astfel că în calificări Germania a avut un drum lin.
Cu toate astea, foşti internaţionali precum Franz Beckenbauer sau Gunter Netzer i-au avertizat pe jucători să nu se entuziasmeze prea tare. Ei nu cred că actuala formaţie îşi poate aroga statutul de favorită la cîştigarea turneului găzduit de Austria şi Elveţia: "Italia şi Franţa sînt mai puternice decît noi la ora actuală".
Germania
Nume Vîrsta Post Club Selecţii Goluri
Jens Lehmann 39 portar Arsenal 53 0
Timo Hildebrand 29 portar Valencia CF 7 0
Robert Enke 31 portar Hannover 96 1 0
Christian Pander 25 fundaş Schalke 04 2 1
Marcell Jansen 23 fundaş Bayern Munchen 21 1
Arne Friedrich 29 fundaş Hertha Berlin 56 0
Philipp Lahm 25 fundaş Bayern Munchen 39 2
Per Mertesacker 24 fundaş Werder Bremen 41 1
Heiko Westermann 25 fundaş Schalke 04 2 0
Bastian Schweinsteiger 24 mijlocaş Bayern Munchen 49 13
Michael Ballack 32 mijlocaş Chelsea 79 35
Thomas Hitzlsperger 26 mijlocaş VfB Stuttgart 32 5
Torsten Frings mijlocaş Werder Bremen 70 10
Tim Borowski mijlocaş Werder Breme