Boby Stoica, clăparul Voltaj şi-a părăsit colegii de trupă după 13 ani de colaborare. Surse apropiate formaţiei au dezvăluit că motivul ar fi discuţiile legate de bani pe care acesta le purta cu solistul trupei, Călin Goia.
„Călin şi Boby se certau des de la bani şi nu ajungeau la nici un punct comun. Boby se săturase! I se părea mereu că e nedreptăţit şi că iese pe minus", a declarat un apropiat al acestora pentru Click!.
Stoica s-a alăturat trupei în 1999, iar înainte a cântat alături de Parlament şi de Direcţia 5. „Voltaj nu se destramă! Mergem mai departe, mai ales că avem contracte semnate atât pentru acest sfârşit de an, cât şi pentru anul viitor. Plecarea lui Bobiţă nu vreau să o comentez. El a ales să plece! Fiecare este liber să facă ce vrea. S-a scris că Bobiţă nu mai compunea de ceva timp... Este o aberaţie! Noi am făcut întotdeauna astfel încât lucrurile să fie transparente. Se poate verifica la UCMR că toţi am participat la compunerea pieselor noastre", a spus solistul Călin Goia.
Voltaj a anunţat că Adrian Cristescu îi va lua locul lui Boby Stoica, la clape. „Îi cunosc pe băieţi de mult timp, le ştiu traseul profesional şi îi admir pe plan profesional pentru talentul lor de compozitori, chiar ştiu să facă muzică. Pe plan personal, îi admir pentru sinergiile dintre ei, faptul că sunt ca o familie, se completează reciproc extraordinar. Sunt sigur că mă pot integra în echipă şi că pot să îi ajut să dezvoltăm lumea Voltaj cu piese noi, extraordinare, aşa cum sunt obişnuiţi fanii Voltaj".