Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Chelu şi complicii lui au fost arestaţi pentru 29 de zile la solicitarea DNA

Publicat in Adevarul, duminică 21 noiembrie 2010 ·

Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost duşi în arestul Direcţiei Cercetări Penale. Hotărârea Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au început, sâmbătă seară, în jurul orei 23.00, dezbaterile în acest proces.

Cătălin Chelu şi celelalte trei persoane reţinute în cazul presupusei mite oferite lui Valentin Fătuloiu au fost arestaţi peventiv pentru 29 de zile, după ce instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, duminică dimineaţă, cererea procurorilor DNA în acest sens.

Unul dintre avocaţi a spus că în acest caz sunt şi probe ambientale.

Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost duşi în arestul Direcţiei Cercetări Penale. Hotărârea Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

CITEŞTE ŞI:

Unul dintre cei mai bogaţi gălăţeni, Cătălin Chelu a fost prins în timp ce încerca să-i dea mită chestorului Fătuloiu

Marian Filimon, şeful IMM-urilor gălăţene: "Chelu este un produs al politicului, nu poate fi considerat un om de afaceri"

Vezi aici cum batjocorea miliardarul Chelu legile privind funcţionarea SIF-urilor

Cazul Chelu/Chestorul Fătuloiu este la a doua tentativă de mituire

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au început, sâmbătă seară, în jurul orei 23.00, dezbaterile în acest proces.

Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă, iar Ştefan Badea este acuzat că i-ar fi facilitat intrarea lui Chelu la Fătuloiu, a spus avocatul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, Ioana Ionescu.

Aceasta a spus că fapta de cumpărare de influenţă, una dintre cele două acuzaţii aduse clientului său, nu s-a consumat deoarece banii nu au fost daţi.

Avocatul a arătat că Chelu a declarat în faţa procurorilor că nu i-a dat bani lu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 36 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Fete de 13 ani, dispărute din judeţele Argeş şi Botoşani / Poliţia le caută - FOTO

News.ro acum 39 minute
Două fete de 13 ani sunt căutate, marţi seară, de poliţiştii din judeţele Botoşani şi Argeş, după ce au dispărut de acasă. ”Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 13 ani,

Marius Tucă Show începe miercuri, 17 APRILIE, de la ora 20.00, live pe gândul.ro / Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe miercuri, 17 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum o ora
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră / Mesajul secretarului general al Alianţei

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Slovacia refuză să implementeze noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene. „Asta nu e solidaritate, e dictat”

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico a anunțat marţi că refuză să implementeze în ţara sa noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene, informează agențiile Reuters și Agerpres. Robert Fico Foto: Tomas Tkacik / Zuma Press / Profimedia „Spunem fără echivo

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

14°/29°
mie.

8°/16°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

19°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°