Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omagiu pentru Whitney Huston, în premieră mondială: patru statui din ceară, inaugurate la Madame Tussauds

Publicat in Adevarul, joi 7 februarie 2013 ·

Cântăreaţa americană Whitney Houston scrie din nou file din istorie, după ce reprezentanţii muzeului Madame Tussauds au dezvăluit imagini cu patru noi statui din ceară ale artistei, acestea fiind inaugurate astăzi.

Potrivit contactmusic.com, acest tribut adus vedetei americane, care a murit anul trecut, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy, marchează o premieră mondială: este pentru prima oară în istoria de două secole a muzeului Madame Tussauds când conducerea instituţiei a decis să creeze şi să inaugureze atât de multe statui din ceară pentru o singură persoană.

Statuile au fost realizate la Londra, însă ele vor fi expuse în muzee din oraşe diferite. „Ne-am simţit extrem de onoraţi atunci când reprezentanţii muzeului Madame Tussauds ne-au contactat pentru a realiza patru statui cu Whitney, care o reprezintă în patru momente diferite din cariera ei de 30 de ani“, a declarat Pat Houston, managerul şi cumnata celebrei cântăreţe americane. Cele patru statui din ceară ce o înfăţişează pe Whitney Houston vor fi prezentate publicului larg mai întâi la New York, în cursul zilei de joi.

Whitney Houston, născută pe 9 august 1963, a dominat scena muzicală pop şi soul a anilor '80 şi '90, vânzând aproximativ 170 de milioane de discuri şi fiind supranumită "Vocea". Ea s-a lansat şi în cinema, jucând alături de Kevin Costner în filmul "Bodyguard" (1992), pentru care a înregistrat o nouă versiune a piesei "I Will Always Love You" (Dolly Parton, 1974), care a devenit extrem de populară. Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles. Lista ei de premii include, printre altele, 6 Grammy, 2 Emmy, 30 Billboard Music Awards şi 22 American Music Awards.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 28 minute
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum 57 minute
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum 49 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Mutua Madrid Open. Ea ar putea să o înfrunte pe Iga Swiatek

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 27, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de categorie WTA 1000 de la Madrid, fază în care ar putea să o înfrunte pe Iga Swiatek, liderul mondial. Cîrstea a trecut în turul doi de Alexand

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/21°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

13°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°