Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pavilionul controversat, inaugurat oficial

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 28 noiembrie 2008 ·

La intrarea în staţiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, a fost inaugurat ieri pavilionul expoziţional care în ultimii ani a iscat numeroase controverse.

Pavilionul cuprinde o sală de expoziţie de 4.800 de metri pătraţi, o sală de conferinţe cu 300 de locuri, dar şi spaţii de servicii, cum ar fi un centru de presă, un cabinet medical, birouri şi zone de alimentaţie publică. Format din trei corpuri distincte, acesta are o suprafaţă totală de aproape 8.000 de metri pătraţi.

Probleme cu structura de rezistenţă

Cel mai important scandal iscat în jurul pavilionului expoziţional este legat de faptul că Uniunea Europeană a cerut înapoi de la statul român finanţarea de peste un milion de euro din cauza nerespectării termenelor contractuale.

Investiţia în valoare de peste patru milioane de euro a fost începută de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, democratul Stelian Duţu. Când la şefia CJ Constanţa a ajuns social- democratul Nicuşor Constantinescu nu a mai fost prelungită autorizaţia de construcţie.

Motivul invocat: Stelian Duţu ar fi modificat proiectul punând în pericol structura de rezistenţă a clădirii. Astfel, guvernul a fost nevoit să restituie cele 1,2 milioane de euro din fonduri europene, iar Ministerul Devoltării l-a dat în judecată pe Nicuşor Constantinescu pentru a-şi recupera banii cu pricina.

„A fost în 2005 un scandal cu Jonathan Scheele. Este vorba de ex-ministra Anca Boagiu care, împreună cu Jonathan Scheele, a permis şi tolerat aceste grave abuzuri privind structura de rezistenţă a pavilionului expoziţional. Eu m-am împotrivit“, explică situaţia Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ.

După scandalul cu pricina, preşedintele CJ a continuat investiţia la pavilionul expoziţional cu bani de la o bancă austriacă şi a selectat şi un alt construc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 34 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Marcel Ciolacu: Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5

News.ro acum 17 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală. Marcel Ciolacu

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Crai Nou acum 30 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o o

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 55 minute
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Peste 400 de ciclişti se pregătesc pentru primul Campionat European de Mountain Bike din România

Mediafax acum 20 minute
România va găzdui în perioada 8-12 mai, pentru prima dată, Campionatul European de Mountain Bike. Evenimentul se bucură de participarea a peste 400 de ciclişti din peste 17 ţări europene. Competiţia se va desfăşura la Cheile Grădiştei, în judeţul Br

Ambulanță lovită de tramvai în București: Transporta un bolnav din Călărași la spitalul Floreasca

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate o ambulanță și un tramvai a avut loc miercuri, 24 aprilie, în București. Ambulanța transporta un pacient de la spitalul din Călărași la spitalul Floreasca din București în momentul în care a fost lovită de un tr

Actor orădean condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol: „Dosarul este o porcărie! A fost un act consimţit”

Adevarul acum o ora
Judecătoria Oradea l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe un actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, acuzat că şi-a violat o colegă. Actorul, Andrian Locovei, pretinde, însă, că „a fost un act consimţit", iar procesul este „o porcărie".

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 2 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/20°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°