Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu Iancu Sălăjanu: “Numai un prost poate spune că dacă mergi la o şcoală ieşi mai prost decât ai intrat”

Publicat in Adevarul, vineri 18 octombrie 2013 ·

Cunoscutul interpret de muzică populară Dinu Iancu Sălajanu va fi prezent la cea de-a treia ediţie a evenimentului 11even, unde va vorbi despre „Doamne, cât de scurtă-i viaţa!”.

Dinu Iancu Sălăjanu s-a născut pe data de 2 iulie 1969 în comuna Bălan, judeţul Sălaj. Aici şi-a petrecut copilăria şi primii ani de şcoală, urmând apoi cursurile liceului Alexandru Papiu Ilarian din Zalău, pe care l-a absolvit în 1987. A urmat cursurile Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, devenind profesor de canto, iar în anul 2000 a devenit cadru universitar la Facultatea de Muzica şi Teatru din Oradea. Este căsătorit şi are 3 copii, 2 fete şi un băiat.

„Pe lângă aspectele biografice, cititorii acestor rânduri ar vrea probabil să ştie mai multe despre calităţile sau defectele lui Dinu Iancu Sălăjanu. Ar vrea probabil să ştie că sunt o persoană foarte ambiţioasă, mărturie în acest sens fiindu-mi întreaga carieră. Ar vrea probabil să ştie că sunt un om al valorilor, al principiilor şi al progresului ca rezultat al efortului nostru comun şi nu în ultimul rând, cred că ar trebui să ştie că sunt un sălăjean autentic. Sunt mândru de apartenenţa mea la aceste locuri. Şi cu la fel de multă mândrie, în întreaga mea activitate am dus şi voi duce dincolo de hotarele judeţului numele Sălajului şi al sălăjenilor”, spune Dinu Iancu Salajanu.

Este directorul casei de cultură din Zalău şi directorul ansamblului de cântece şi dansuri „Porolisum”. A cântat şi cântă alături de Nicolae Furdui Iancu, al cărui fin de căsătorie este. A început să cânte de la vârsta de 16 ani şi de atunci a ştiut că asta îşi doreşte să facă în viaţă. De aceea, a urmat Conservatorul, secţia canto clasic.

Între două spectacole, între două filmări pentru emisiuni TV şi printre îndatoririle de soţ şi de părinte, îşi face timp şi pentru o altă pasiune: vânătoarea. Şi pentru că îi plac, în gener

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 6 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 4 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°