Renumitul regizor italian afirmă că progresul superficial a modificat esteticul şi că a încercat, prin studiu antropologic, să regăsească sensurile originare. „Odă progresului“ şi „Închisoarea de oase“, semnate de Eugenio Barba, au fost unele dintre cele mai importante spectacole din cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu.
În finalul „Odei progresului" l-aţi văzut pe vânătorul care intră pe scenă şi îi împuşcă pe ceilalţi, în afara orbului muzician, ca pe un Dumnezeu care are putere asupra vieţii şi a morţii?
E mult mai simplu decât atât. În spectacol, am dat frâu liber fanteziei şi personajelor ciudate - jumătate oameni, jumătate animale - care se comportă natural. Am pus laolaltă morţi, arlechini, magicieni, femei şi bărbaţi, dar, în ansamblu, noile creaturi se comportă mai bine decât fiinţele omeneşti. În formă de spiriduşi, troli, urşi, stafii sau gnomi, ei aparţin diversităţii, sunt direct sau indirect legaţi de diversitatea din viaţă şi din artă. Ei vor să fie respectaţi pentru că dau prestigiu lumii noi din care fac parte. Finalul este cu adevărat „optimist" (râde).
De ce, totuşi, această odă a progresului este înecată în moarte?
Viitorul e aşa de sumbru?
Am făcut nişte paralele în spectacol între trecut, prezent şi viitor. Acestea au venit din faptul că am călătorit foarte mult în anii '70 în America de Sud şi am văzut acolo ce înseamnă aşa-numitul progres educaţional şi ce învaţă copiii la şcoală. Satele tradiţionale erau încă de atunci complet schimbate. La fel mi s-a întâmplat când am studiat, în India, „kathakali" (n.r. dans indian clasic, din secolul al XVII-lea, din zona Kerala). Din acest unghi de vedere profesional, am înţeles progresul. Am căutat, prin studiul antropologiei culturale, să mă întorc la sensurile originare, din păcate, pierdute acum.
Semnul lui Iona s-a arătat la Sibiu
Regr
