Locatarii blocului din cartierul buzoian Micro 5, în care a locuit Elena Udrea până la împlinirea majoratului, au de două zile un subiect tare de bârfă: divorţul fostei lor vecine. Elena Udrea şi Dorin Cocoş au anunţat, luni, printr-o declaraţie de presă comună, că au pus capăt mariajului „în mod amiabil şi în faţa notarului“. Cei doi s-au căsătorit doar civil, pe 26 decembrie 2003, când Udrea a împlinit 30 de ani.
Blocul în care a locuit Elena Udrea pe durata copilăriei este celebru printre locuitorii cartierului Micro 5, mai ales că fosta locuinţă a determinat-o de câteva ori pe blonda din PDL să facă scurte vizite în zonă. În bloc locuiesc încă mulţi dintre foştii vecini ai Elenei şi nu de puţine ori blonda devine subiect de bârfă la şuetele de seară, de pe băncuţa din spate.
”Era o fată cuminte. Dacă nu era cuminte, nu învăţa la liceu, la noi aici. Ce a făcut la Bucureşti, nu ne întrebaţi, că nu ştim. Cât a fost fată, vă spun că Elena a fost copil cuminte. Nu îmi amintesc să fi avut un iubit când era la liceu”, spune una dintre vecine.
„Divorţul e cam cu cântec. Dar nu ştim prea multe, ci doar ce mai auzim pe la televizor. Din ce am văzut, cred că o să iasă scandal. Ştiţi vorba aia: totul până la bani”, crede o altă femeie din blocul Elenei.
O alta îşi aminteşte că ultima oară a trecut pe la bloc în urmă cu doi ani, pe vremea când era ministru al turismului. ”Am văzut şi noi la televizor că a divorţat de Cocoş. Era un copil foarte bun. A stat aici până când a terminat liceul, după care ea, cu mama şi cu tatăl ei au plecat la Bucureşti. Ultima dată am văzut-o acum doi ani, când a venit în cartier cu mama ei. Îi părea bine că a venit aici să vadă unde a stat, să ne vadă pe noi”, povesteşte una dintre vechile locatare din bloc.
Ultima vizită a Elenei Udrea la blocul în care a locuit în copilărie