În plină luptă pentru economisirea banului public administraţia găseşte resurse nebănuite pentru a-şi alimenta conturile.
1. Achiziţiile publice. O sursă inepuizabilă de bani. Statul n-are fonduri pentru pensii, pentru concediul de creştere a copilului, pentru alocaţii sociale, dar face toate eforturile pentru a cumpăra mobilier nou în administraţie, maşini pentru şefii plictisiţi de automobilele vechi, plasme pe pereţi, ca să vadă directorimea meciurile. Viceguvernatorul Băncii Naţionale, Florin Georgescu, spunea recent că datoria publică a crescut cu 9 miliarde de euro în ultimele 9 luni. Din aceşti bani, 2,5 miliarde de euro s-au cheltuit pe investiţii. Ceea ce nu ar fi rău. Dar ce fel de investiţii? Drumuri, autostrăzi, şcoli, sau BMW X5? Aici e marea problemă, cinismul devastator al unor indivizi care, dacă au pixul în mână, taie de la gura copiilor şi aruncă banii pe cheltuieli inutile şi imorale. Datoriile le vor plăti generaţiile viitoare, directorimea politică se scoate pe două planuri: îşi arată puterea şi îşi umflă buzunarele proprii şi pe cele ale clientelei aferente.
2. Licitaţiile. Cel mai frumos mecanism de jefuire a unei ţări. Tu, minister, lansezi o licitaţie pentru lucrări publice. La drumuri sau autostrăzi merge ca focul. Toată lumea e disperată după drumuri, dacă spui că începi ceva, nu vei primi decât aplauze. După care începe dansul. Câştigă licitaţia firma cu preţul cel mai mic. Atât de mic încât nu-şi acoperă nici costurile de deplasare de la sediu la locul în care s-a organizat licitaţia. Firmele care chiar ar fi putut construi cu adevărat sunt eliminate din start. Nu trebuie economisit banul cetăţeanului? După care firma ieftină măreşte preţul de trei-patru ori prin contracte adiţionale. Că s-a scumpit motorina, că a plouat în Sahara, că drumul are prea multe curbe. Statul reuşeşte să facă doar primele plăţi, prin care se epuizează