Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sat preistoric va fi construit lângă situl arheologic de la Cârlomăneşti, judeţul Buzău

Publicat in Adevarul, marți 19 noiembrie 2013 ·

Judeţul Buzău va avea în câţiva ani un sat preistoric, unic în România, cu colibe din epoci diferite, cu un templu în mijloc, altare şi gropi pentru păstrarea alimentelor. Proiectul aparţine Muzeului din Buzău, va fi finanţat de către Consiliul Judeţean şi a demarat odată cu achiziţionarea terenului pe care va fi construit ansamblul de locuinţe.

Proiectul a început să prindă contur în luna iulie a acestui an, atunci când consilierii judeţeni buzoieni au aprobat o hotărâre prin care alocau suma de 70.000 de lei pentru a cumpăra 5.000 de metri pătraţi de teren, în satul Cârlomăneşti, comuna Verneşti.

”Scopul acestei tranzacţii a fost de a recosntitui o aşezare dacică reprezentativă, aflată în situl arheologic Cârlomăneşti – Cetăţuia, situat în intravilanul comunei Verneşti, declarat monument istoric de categoria A. Acest teren va contribui la dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică desfăşurată de Muzeul Judeţean, precum şi la realizarea unui proiect pentru un proiect în aer liber care să reconstituie viaţa materială din epocile timpurii ale existenţei umane”, se arăta în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Detalii noi despre proiectul de amploare al istoricilor buzoieni au fost expuse apoi în cadrul sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice „Milenii tezaurizate - Creaţie şi spiritualitate”, care a fost organizată în weekend la Poiana Pinului şi la care au fost prezenţi 30 de cercetători din toată ţara.

Potrivit proiectului, în următorii patru ani, reprezentanţii Muzeului Judeţean vor coordona amenajarea unui sătuc compus din locuinţe preistorice, realizate fiecare în parte până la cele mai mici detalii ce le vor respecta pe cele originale. Casele specifice fiecărei epoci din Preistorie vor fi mobilate cu obiectele descoperite de-a lungul anilor de arheologii buzoieni. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone

Mediafax acum 46 minute
„Eu am terminat. Ce am avut de spus şi de transmis d-lui Cristian Popescu Piedone am încheiat. Îi urez, din acest moment, sănătate. (...) Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Eu am spus că trebuie să ne gândim la

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Ziua Constanta acum 34 minute
Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, au f

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Belarusul acuză fără dovezi că un stat NATO că ar fi lansat un atac cu drone asupra capitalei Minsk

Ziare.com acum o ora
Serviciile secrete belaruse au dejucat un presupus atac asupra capitalei Minsk cu drone care ar fi fost lansate din Lituania, a declarat joi, 25 aprilie, Ivan Tertel, șeful Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB) din Belarus, au anunţat agenţi

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum o ora
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 5 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°