Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Şatra din curtea Spitalului „Beldiman“

Publicat in Adevarul, joi 10 iunie 2010 ·

Şefii instituţiei spun că rromii care populează curtea vor fi lăsaţi în pace, atâta vreme cât nu deranjează pe nimeni.

Curtea spitalului bârlădean adăposteşte, de peste o săptămână, aproape 20 de rromi. Ei şi-au adus pături de acasă şi s-au aşezat bine-mersi la umbra copacilor din apropierea clădirii. „Ziua ne mai plimbăm prin oraş, ne mai învârtim pe aici, iar noaptea dormim pe iarbă“, ne-a spus unul dintre romi.

Motivul pentru care romii fac de veghe la Beldiman este o pacientă, Tasia Munteanu, care le este rudă. Unii au venit de la sute de kilometri depărtare. „Sunt aici şi feciori, şi nepoţi şi gineri adunaţi de peste tot din ţară. Bunica mea (n.r. pacienta) este de loc din Muntenii de Galaţi, dar pe aici sunt şi de la Grajduri, din judeţul Iaşi, şi de prin Bistriţa“, spune Gogu Stănescu (20 de ani), unul dintre nepoţii bolnavei.

„Stăm până-şi revine“

Tasia Munteanu are 14 copii, patru băieţi şi zece fete, şi 50 de nepoţi. De când a fost internată, toţi au trecut cel puţin o dată pe la ea în vizită. Şi „flotanţii“ s-au mai schimbat între ei. „Facem cu rândul. Nu numai noi, aceştia pe care îi vedeţi aici, am fost la bunica. Toate rudele au venit, dar nu putem sta toţi odată, aşa că facem cu rândul. Aşa e tradiţia la noi şi până nu-şi revine nu o să plecăm de aici“, mai spune Gogu Stănescu.

„Dacă sunt cuminţi, îi lăsăm să stea cât vor“

Managerul spitalului, Dionisie Lefter, spune că atât timp cât nu vor face scandal, grupul de rromi va fi lăsat să stea în curtea instituţiei. „Ei sunt ca şi vizitatori, iar atât timp cât se comportă normal, nu văd de ce să nu-i lăsăm să stea. Avem şi pază acolo şi sunt sigur că rromii nu se vor încumeta să facă probleme“, crede Lefter. Ceilalalţi pacienţi ai spitalului bârlădean spun că n-au mai văzut aşa ceva până acum.

„Nici nu ştiu ce să spun, dacă să-i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 17 minute
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum 16 minute
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

VIDEO Taylor Swift a lansat un nou album, „The Tortured Poets Department"

HotNews acum 42 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record, transmite News.ro. „Este vorba despre dragoste şi poezie... No

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum 17 minute
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Prognoza meteo 19 aprilie. Unde va fi cel mai cald și unde va mai ploua

Adevarul acum o ora
Meteorologii anunță că vineri, 19 aprilie, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, uşor mai scăzute în zonele depresionare, dar mai ridicate pe litoral.

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 9 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°